Breaking News

Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, punctaj maxim la cetățenie democratică și responsabilitate socială

Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi a obţinut punctajul maxim la domeniul „cetăţenie democratică şi responsabilitate socială,” cu activitatea de succes „Liceul Internat în anii Marelui Război” în cadrul competiţiei naţionale „Şcoala altfel” – etapa judeţeană.  „Prin intermediul unei abordări interdisciplinare, această activitate a reuşit să realizeze o legătură între trecut şi prezent, aducând în prim plan contribuţia pe care Liceul Internat a avut-o în contextul proiectului naţional din anul 1918 şi completând, astfel, în mod firesc „cunoaşterea istorică” din timpul orelor de curs”, a afirmat prof. Elvira Rotundu, directorul Colegiului Naţional „Costache Negruzzi”. Activitatea s-a desfăşurat pe trei coordonate şi anume: 1. Conferinţa Centenarul Marii Uniri a Românilor: ce se cuvine să nu uităm (în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi), în cadrul căreia prof. univ. dr. Lucian Leuştean s-a adresat celor 250 de elevi şi cadrelor didactice prezente în amfiteatrul Colegiului, subliniind importanţa evenimentelor din anul 1918, cu accent pe contextul social, politic şi cultural al vremii şi punctând  elemente de interes pentru tinerii societăţii anului centenar; 2. Expoziţia tematică Liceul Internat în anii Marelui Război (în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Moldova” Iaşi), ocazie cu care au fost expuse, în holul principal al şcolii, fotografii de epocă ale Liceului Internat, transformat în anii războiului în spital de campanie, rapoarte şi articole din presa vremii, medalii, brevete militare şi scrisori aparţinând unor foşti elevi ai liceului care au luptat pe front în Primul Război Mondial; 3. Lecţie de istorie în comunitate – activitate în cadrul căreia a fost lansată publicaţia Liceul Internat „C. Negruzzi” în anii Marelui Război. Elevi şi profesori negruzzişti pe front şi au fost distribuite în comunitatea locală pliante cu informaţii despre evoluţia liceului în anii Primului Război Mondial. Sub îndrumarea profesorilor coordonatori – Elvira Rotundu, Carmen Tomescu şi Carmen Radu – elevii participanţi la activitate au avut oportunitatea unei reîntâlniri cu istoria şi cu eroi-persoane locale, care prin trăsături şi comportament reprezintă modele pentru cultura organizaţională a şcolii, fiind totodată transpuşi în situaţii concrete de viaţă, prin contactul cu realitățile din anii Marelui Război. Activitatea poate fi votată în perioada 21-24 iunie 2018 prin accesarea adresei WEB http://scaltfel.edu.ro. (E.M.)