De astăzi până duminică, 24 iunie, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt (spre Palatul Culturii ) are loc cea de-a doua ediţie a Târgului meșterilor populari „RomânIA Autentică”, eveniment la care şi-au anunţat participarea aproximativ 20 meșteri populari. La sfârşitul săptămânii, respectiv sâmbătă, 23 iunie, şi duminică, 24 iunie, evenimentul va include și ateliere de creație interactive. De asemenea, până duminică, 24 iunie, în Parcul Expoziției are loc Tabăra de creație populară „Micii meșteri din Copou”. Meșterii populari vor iniția o sută de copii din clasele V-XI de la școlile generale și liceele din Iași în tainele meșteșugurilor artistice. Toți elevii, meșterii populari și persoanele implicate în buna desfășurare a taberei de creație populară, vor primi diplome de participare din partea organizatorilor, iar pentru cei mai silitori elevi se vor acorda premii, anunţă organizatorii. În fine, până la sfârșitul lunii, pe pietonalul Ștefan cel Mare (spre Primărie) este organizat Târgul de vară, la care participă comercianți cu produse de artizanat, alimentație publică și handmade. (E.M.)