Duminică, 24 iunie, la ora 09.00, la sediul social al Bisericii „Sf. Nicolae” din comuna Aroneanu va debuta Tabăra de Televiziune şi Film, proiect cultural implementat de Just Smile Events și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Tabăra va avea loc în perioada 24 – 30 iunie și va consta într-un program de pregătire intensivă, dar și de activități de orientare și consiliere vocațională și profesională, pentru 60 de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani din județul Iași, în principal din mediul rural, respectiv 30 de copii din grupa de vârstă 6-9 ani și 30 de copii din grupa de vârstă 10-14 ani. Atât copiii cât şi părinţii acestora vor fi informaţi despre posibilitatea de a a urma o carieră în domeniul televiziunii – fie că este vorba de o carieră în spatele camerei de luat vederi (DOP Director of Photography, regizor, scenarist, scenograf, editor, grafician, etc.) fie că este vorba de o carieră în fața camerei de luat vederi (prezentator, facilitator, actor, MC Master of Ceremony, etc.). „Mediul cultural românesc este în profundă suferință materială și de orientare, în prezent. Tendința ultimilor ani este aceea de a adopta modele culturale care nu se potrivesc spiritului creativ românesc, doar pentru a fi “la modă”. Moda trece, adevăratele valori sunt însă cele care rămân. Având în vedere aceste aspecte, considerăm ca proiectul “Tabăra de Televiziune și Film Aroneanu” încurajează într-un mod creativ și original descoperirea unor reale talente, indiferent că talentul se manifestă în spatele sau în fața camerelor de luat vederi. Activitățile propun metode inovative de abordare a grupului-țintă (metode ce sunt adaptate vârstei și mediului social din care copiii provin) și reprezintă un exercițiu constructiv social și relațional intrând în sfera educației comportamentale, menite să responsabilizeze si mai ales să încurajeze creativitatea și spiritul de inițiativa. Se va deschide astfel calea către stimularea și cultivarea creativităţii, a abilităţilor mentale, a abilităţilor de comunicare, de lucru în grup, a unor noi abilități tehnice, a muncii de cercetare, contribuind la formarea unor tineri interesați și informați despre comunitatea în care trăiesc, despre posibilitățile pe care le au pentru dezvoltarea personală și pentru alegerea unei cariere în domeniul artelor vizuale”, precizează organizatorii. (E.M.)