24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nu aș fi sincer cu mine dacă nu aș recunoaște că nu am pregătirea necesară care mi-ar motiva încurajarea recunoașterii modificărilor aduse la Codul de Procedură Penală, din nou printr-un efort ce s-a prelungit până în noapte târziu. Trebuie să fi specialist, dar să nu lucrezi în domeniu (parchete, instanțe de judecată sau nici măcar în CSM, locuri în care poți fi acuzat de partipris-uri, de ”eu centrez, eu dau cu capul”). O părere neutră, care să nu fie influenţată de postura ”să avem noi viața mai ușoară”, ”să facem legi ca să ne fie nouă bine, mai ales atunci când suntem obligați (oare de cine?) să greșim”, pentru a curăța țara de penali și infractori, este mai mult decât necesară, mai mult decât obligatorie acum când deja țara este fracturată, divizată, în susținătorii actualului regim, a unei justiții deja compromise, putrede și greu de salvat, și cei care au fost nedreptățiți de astfel de decizii ale unor ”instanțe de judecată” ce au fost dovedite ca fiind lipsite de profesionalism, încurajând și acceptând încălcările de lege, doar pentru ca instanțele de judecată să confirme soluția primită în plic.
Ne aflăm într-un moment critic, într-o escaladare a unor tensiuni din ce în ce mai greu de potolit. Cei care au de pierdut tot ce au adunat până acum, de pe poziția celor care ”au făcut dreptate”, s-au luptat cu ”marea corupție”, la rândul lor dovedindu-se a fi reprezentanţii corupției de la vârful instituţiilor statului de drept și incomozii acestora, cei care nu-i lasă din varii motive să se mai ascundă sub imunitatea oferită de lege, în spatele căreia au reușit să construiască acel stat paralel care să funcționeze în dispreț față de lege, singura sa motivație fiind păstrarea în activitate a celor care au pactizat cu ei, a celor pentru care există o singură lege, aceea a ordinilor respectate în tocmai și la timp.
Marea tăvăleală care a fost dusă până-n mijlocul străzilor devine din ce în ce mai insistentă, din ce în ce mai agresivă, din ce în ce mai persistentă, eliminându-și caracterul spontan, astfel încât, apare a treia forță de care nu mai poți să faci abstracţiei, glasul și mai ales presiunea așa zisei străzi. De fapt, cei care ocupă astăzi piețele publice ale principalelor orașe sunt din aceeași familie cu Uniunea Salvați România. Putem să descoperim în aceștia electoratul dur al acestei formaţiuni politice, care nu poate fi numită partid politic, atâta timp cât nu funcționează ca un partid tradițional. Activitatea USR se manifestă mai mult prin elemente de spectacol, prin scălâmbăieli, grimase, tricouri personalizate, pancarde, strigături cu priză la public, mesaje subliminale, în care contează mai mult forma, poanta și ironia, decât adevărul pe care ar trebui să-l promoveze. Publicul care stăpânește piața publică încă din 2016 este de fapt o caricatură a intelectualului, care s-a săturat să mai stea deoparte, intrând în arenă, cerându-și drepturile, mimând că îi pasă de aceea ce se întâmplă în Parlamentul României, spațiu în care membrii USR sunt ridiculizați, certați, puși la punct, treziți din somn, luați peste picior, trimiși din nou la școală, poate, poate a doua oară vor fi mai atenți la ceea ce le predă profesorii. Există la toți acești copii teribili ai politicii românești un numitor comun, dat de nevoia de a ieși în față, de a se face auziți, de a atrage atenția, de a crea astfel diversiunile necesare alimentării cu subiecte a manifestărilor din stradă. De fapt, există o întrebare de care nu reușim să scăpăm. Cine sunt panaramele cu ifose de salvatori ai țării? Cine sunt aceste caracude care se dau fie cărcălău, fie fătălău, fie bălălău, doar, doar s-ar îndura cineva să-i ajute să traverseze strada în condiții de siguranţă? Evident că eu nu cred că sunt produsele lui Soros. Ar fi o decădere lamentabilă (de dimensiunea unui faliment) a miliardarului maghiaro-american. ce nu poate fi justificată sub nici un fel. Mai curând fac parte din categoria forțelor de acțiune rapidă a căror misiune este una simplă, pentru înțelegerea celor în capul cărora nu reușesc să se înțeleagă zece neuroni, pentru a funcționa corect, din totalul celor peste 150 de miliarde de neuroni. Ei trebuie doar să facă gălăgie. Să bată toba. Săracii au înțeles că este nevoie de zece oameni, care au câte un neuron funcționabil, care se înţeleg între ei. Așa se explică grupurile de câte zece useriști, care se țin de mâini, care stau umăr lângă umăr, care se tăvălesc claie peste grămadă, încercând să asigura buna funcționare a unei minți întregi. Pe fond, ei fac doar un serviciu celor care se ascund și astăzi după perdele, din spatele cărora încearcă să fie cureaua de transmisie a adevăraților stăpâni ai României, despre care se poate afla cât se poate de ușor, funcție de interesele pe care le suscită țara dincolo de granițele ei. Se aud strigăte de americani, se aud strigăte de nemți și şoapte sacadate de francezi, ori de câte ori cineva încearcă să facă ordine în țară. Ar trebui să nu evităm acea strângere fermă de testicule, astfel încât adevărații proprietari ai României, cu ale lor interesele apărate deja de globalizata Europă, prin structurile sale pline de recomandări obligatorii, să chițcăie ceva în apărarea unor astfel de practici care le-a depășit cu mult drepturile.
Până una alta este timpul să ne face curățenie în țară, începând cu Justiția, spațiul de unde va trebui să începem cu măturatul și curățarea maldărului de rahat, în care am ajuns să ne împotmolim.
ADI CRISTI
