În urma soluționării contestațiilor depuse după afişarea primelor rezultatelale examenului de Evaluare Naţională, procentrul mediilor peste 5 în județul Iași este de 87,98% la limba şi literatura română, față de 87,76% înainte de contestații, iar cel al notelor la matematică peste 5 este de 66,19%, față de 66,01% înainte de contestații. Numărul mediilor de 10 a rămas neschimbat (32 de medii de 10 în județul Iași la Evaluarea Națională 2018). În total au fost depuse în județul Iași 1.065 de contestații, astfel: 562 la Limba și literatura română și 503 la Matematică. Anul trecut au fost depuse 289 contestații la Limba și literatura română și 311 la Matematică, informează Inspectoratul Şcoalr Judeţean Iaşi. La nivel naţional, potrivit datelor rezultate în urma reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109. În procente, majorarea este de 0,10% (de la 73,5% la 73,6%), informează Ministerul Educaţiei Naţionale. A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10, de la 319 la 345 (cei mai mulți provin din Capitală – 55). S-a redus, în schimb, numărul candidaţilor cu medii sub 5: de la 37.875 la 37.738. Pe tranșe de medii, cele mai multe medii sunt cuprinse în intervalul 7 – 7,49: 12.815. La proba de Limba şi literatura română, 119.163 de candidaţi (83,2%) au încheiat examenul cu note peste 5 (2.172 candidaţi au obţinut nota 10), iar la Matematică, 87.767 de candidaţi (61,4%) au primit note peste 5 (1.953 candidaţi au obţinut nota 10). În total, la nivelul întregii ţări au fost depuse 23.761 de contestaţii, număr ce reprezintă 8,07% din totalul lucrărilor susţinute (294.590). Dintre acestea,12.372 de contestaţii au vizat lucrări la Limba şi literatura română, 10.958 la Matematică și 431 la Limba şi literatura maternă. În cazul a 14.747 de lucrări, notele au fost mărite, iar în cazul a 7.541 de lucrări notele au scăzut. (E.M.)