Prezenţa candidaţilor ieşeni la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, desfăşurată luni, 25 iunie, a fost una bună, depăşind 94%, din totalul celor 4.976 de candidaţi înscrişi, de la examen absentând doar 294, iar unul fiind eliminat din sală, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Potrivit calendatului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale, examenul de Bacalaureat continuă marţi, 26 iunie, cu proba la limba maternă. În județul Iași, niciun elev nu va susține proba de bacalaureat la limba maternă, mai precizează IŞJ: În schimb, anunţă inspectoratul, marţi, 26 iunie, are loc în Iași examenul la o disciplină non-lingvistică din cadrul bacalaureatului român, filiera bilingv spaniolă și bilingv franceză, în trei centre de examen. Numărul elevilor înscriși este de 37, aceștia provenind de la Colegiul Național „Mihai Eminescu, Liceul Teoretic „V. Alecsandri” și de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”. „Acești candidați susțin probe scrise specifice (de exemplu, probă de geografie în limba franceză) pentru a obține pe diploma de bacalaureat mențiunea secție bilingvă francofonă”, precizează reprezentanţii IŞJ Iaşi, într-un comunicat de presă. (E.M.)