Întruniţi în şedinţă ordinară. consilierii locali ieşeni au aprobat astăzi, cu majoritate de voturi, noile tarife ale tichetelor și abonamentelor de călătorie, valabile începând cu data de 1 iulie a.c. Împotriva proiectului de hotărâre au votat şase consilieri, toţi de la PNL, în timp ce reprezentanţii PMP s-au abţinut de la vot. Noul plan tarifar, propus de Compania de Transport Public (CTP), prevede introducerea, în premieră, a abonamentului unic, în valoare de 80 de lei. Potrivit documentaţiei tehnice care a însoţit proiectul de hotărâre, cu ajutorul acestui abonament se va putea circula pe raza municipiului, pe orice mijloc de transport, indiferent de frecvența utilizării, timp de o lună de zile. Pentru cei care vor circula în localitățile învecinate, respectiv Tomești, Ciurea, Miroslava sau Valea Lupului, abonamentul unic, valabil 30 de zile, va fi de 30 de lei. Noul plan tarifar al CTP include două două zone, dintre care una interioară, pentru oraş, şi una exterioară, pentru localităţile aflate dincolo de limitele municipiului. Elevii şi studenţii vor putea achiziţiona bilete de o călătorie sau cu două călătorii valabile în ambele zone tarifare, preţul acestora reprezentând 50% din tariful întreg al biletelor corespunzătoare pentru o zonă”, după se arată în documentul înaintat de CTP şi aprobat de consilieri. Potrivit proiectului înaintat de municiplitate, începând cu data de 1 septembrie a.c., biletul cu o călătorie va costa 2.5 lei, iar biletul cu două călătorii va avea un tarif de 5 lei. În schimb, va exista și biletul valabil 120 de minute care va costa 2.5 lei (doar pe zona 1). Totodată, tichetele de călătorie la tarifele propuse vor putea fi puse în vânzare și prin aplicații mobile, sisteme desktop și automate de bilete, ce vor rezulta din contractarea acestor achiziții de către Compania de Transport Public. Un abonament combinat (zona 1 + zona 2) va costa 110,00 lei, acesta putând fi utilizat pe toate traseele şi fiind valabil 30 de zile. Un abonament unic, valabil şapte zile, va costa 20,00 lei (zona 1), 10,00 lei (zona 2), respectiv 30,00 lei (zona 1+2), în timp ce un abonament unic, valabil o zi, va costa 12,00 lei. Un abonament la purtător, valabil 30 de zile, va putea fi achiziţionat contra sumei de 20,00 lei, un abonament unic, valabil şase luni, va costa 400,00 de lei, iar un abonament unic, valabil 12 luni, va putea fi achiziţionat contra sumei de 800.00 lei. În premieră, din luna septembrie va fi introdus abonamentul „TURIST”, în valoare de 25,00 lei, valabil trei zile, pe toate traseele de transport în comun din municipiu. Până pe 1 septembrie, CTP va continua să pună în vânzare biletele cu o călătorie, în valoare de 2, 00 lei şi, respectiv, cele cu două călătorii, în valoare de 4,00 lei, precum şi setul cu zece călătorii, în valoare de 20 de lei. (E.M.)