Admiterea în învățământul liceal de stat, anul școlar 2018-2019

Absolvenţii clasei a VIII-a și părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile în fişele de înscriere în perioada 29 iunie – 3 iulie. Vor parcurge aceeași procedură și absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admiși în licee din alt judeţ.

Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 30 iunie – 4 iulie.

Ministerul Educației Naționale recomandă completarea fișei cu un număr suficient de opțiuni pentru a evita situațiile nedorite. Numărul total de locuri alocat în învățământul liceal de stat este suficient pentru repartizarea tuturor candidaților, condiția esențială fiind exprimarea unor opțiuni realiste.

Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați în învățământul liceal de stat se face în unitățile de învățământ liceal în care au fost admiși și pe site-ul admitere.edu.ro, în data de 9 iulie. În același timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afișate listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti.

Depunerea dosarelor de înscriere în unitățile de învățământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 și 13 iulie. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar și situațiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaților care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizați computerizat.

A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în data de 7 septembrie.

Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, dar și înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special sunt programate în zilele de 5 și 6 iulie.