CONCERT AL FILARMONICII IAȘI ȘI ATELIERE DE GĂTIT PENTRU PRICHINDEI, MIERCURI, LA PALAS

 

Miercuri, 4 iulie 2018, Filarmonica de Stat „Moldova” Iași marchează închiderea stagiunii 2017 – 2018 printr-un concert vocal – simfonic, în ansamblul Palas. Este prilejul pentru ca melomanii să se delecteze cu ritmurile antrenante, care anunță „Vacanțele Muzicale”. Tot miercuri, Ziua Americii este sărbătorită de prichindei printr-un atelier tematic de gătit.

 

Seara de miercuri, 4 iulie, aduce o surpriză muzicală aparte pentru clienții ansamblului Palas. De la ora 19.00, parterul Atriumului Palas Mall va găzdui ultimul concert alFilarmonicii de Stat „Moldova” Iași din această stagiune. „Vacanțele Muzicale” este un spectacol vocal – simfonic care îi va aduce pe scenă pe instrumentiștii din orchestră, coordonați de dirijorul Radu Postăvaru, dar și pe artiștii Corului academic „Gavriil Musicescu”, condus de dirijorul Doru Morariu. Publicul va avea ocazia să se delecteze cu partituri muzicale semnate de compozitori celebri, precum G.Verdi, G.Rossini, G. Bizet, G. Puccini și alții.

În aceeași zi, de la ora 18.30, Palas va organiza un eveniment dedicat prichindeilor, care marchează Ziua Americii. Cei mici sunt invitați să facă rețete de peste Ocean, mai exact,delicioșii burgeri. Lecțiile de gătit sunt susținute de Chef Bogdan Puiufondator al atelierelor Soft&GraceParticiparea este gratuită, în baza înscrierii printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook Palas, în limita locurilor disponibile. Micii bucătari vor avea parte și de multă distracție, iar la final, vor savura propria creație culinară. Atelierul se va desfășura la Amfiteatrul Palas.