Breaking News

Legea Pensiilor a fost modificată. Reduceri de vârstă de pensionare cu 13 ani pentru mai multe categorii

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a adoptat o iniţiativă de modificare a Legii Pensiilor prin care se reduce stagiul de cotizare pentru mai multe categorii de pensionari care au muncit în condiţii speciale, precum şi vârsta standard de pensionare cu 13 ani.

„Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

De asemenea, prin amendamentele propuse, se reduce stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective.

Totodată, toate pensiile recalculate vor beneficia de recalcularea pensiilor utilizându-se stagiile de cotizare stabilite la data înscrierii/recalculării pensiei sau hotărârilor judecătoreşti.

Mai mult, de reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani beneficiază şi persoanele înscrise la pensie după anul 2011, potrivit comunicatului Camerei Deputaţilor.

Iniţiativa a fost respinsă în Senat, ca primă cameră sesizată, pe 20 iunie 2017, dar a fost adoptată miercuri de către Camera Deputaţilor, ca for decizional, prin urmare legea merge spre promulgare la preşedintele României.