Primăria alocă peste 400.000 de lei pentru finanţarea proiectelor culturale, sociale şi de educaţie, propuse de ONG-uri

 

Primăria Municipiului Iaşi anunță selecția proiectelor de interes public local din cadrul programului anual de finanţare nerambursabilă destinat organizaţiilor neguvernamentale din municipiul Iaşi, în conformitate cu prevederile Legii 350 / 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de pe domeniile anterior menţionate şi ale Legii privind susţinerea şi promovarea culturii scrise 186 / 2003, republicată, şi cu prevederile Regulamentului privind finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii 350 / 2005. Astfel, în privința concursului public de proiecte ale societății civile, domeniul cultură, în urma deliberărilor Comisiei de Evaluare, Analiză și Selecție a Proiectelor Culturale au fost admise pentru finanțare șapte proiecte, cărora li s-a adjudecat câte un contract de finanțare nerambursabilă, pe baza punctajului stabilit conform baremurilor de punctare din grila de evaluare conținută în Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de specialitate. „Nivelul de finanțare pentru fiecare proiect a fost stabilit în urma documentației financiare, după cum urmează: Asociația Culturală Moldavia propune evenimentul „Rock ‘n Iași Indoor”, unde suma alocată se ridică la 32.500 de lei, Asociația „Compania Fapt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală” va derula „Under Act – Program de rezidențe și mobilitate artistică”, care va primi 47.973 de lei, Asociația Devoratorilor de Artă va implementa un program de prevenție a consumului de substanțe interzise: „D.D.D – Don’t do drugs”, care va beneficia de  29.960 de lei, Asociația Universul Prieteniei propune Tabăra de Creație și Re-creație „Un deceniu de prietenie la Iași”, care va încasa 7.820 de lei, Asociația Centrul Multimedia „Teatru FIX” va derula programul „TWINS – performance transdisciplinar”, unde suma alocată se ridică la 29.070 de lei, Asociația „Iubire și Încredere” propune evenimentul „Colindăm ca altădat”, care va primi 36.860 de lei, Asociația Comunicare Socială va implementa un eveniment care celebrează Centenarul Marii Uniri: „Centenar 2018. Marea Unire în ochii presei ieșene”, care va beneficia de 33.680 de lei. Suma totală acordată pentru finanțarea proiectelor societății civile care au solicitat finanțare nerambursabilă se ridică la 217.863 lei, dintr-un total al fondurilor disponibile de 236.640 de lei. Implementarea activităților din proiect de către beneficiari, precum și implementarea financiară se va face ulterior semnării contractului de finanțare nerambursabilă între Municipiul Iași (în calitate de finanțator) și organizația responsabilă de managementul proiectului”, precizează reprezentanţii Primăriei, într-un comunicat de presă. În altă ordine de idei, în urma deliberărilor Comisiei de Evaluare, Analiză și Selecție a Proiectelor pentru domeniile social – sănătate – educație – mediu au fost admise spre finanțare șase proiecte, cărora li s-a adjudecat câte un contract de finanțare nerambursabilă, pe baza punctajului stabilit conform baremurilor de punctare din grila de evaluare conținută în Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de specialitate. Nivelul de finanțare pentru fiecare proiect a fost stabilit în urma documentației financiare după cum urmează: Fundația Serviciilor Sociale Bethany va primi 41.043 de lei pentru Centrul de resurse comunitare pentru copii și tineri cu nevoi speciale, Asociația ASNATURA (Asociația sporturilor în natură) propune programul „Te provoc la joacă”, unde suma alocată este de 14.760 lei, Fundația „Start of Hope România” va implementa proiectul „Părinte împuternicit, comunitate inclusivă”, care va beneficia de  42.290 de lei, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) Iași va derula programul „Atelier de pictură pe lut pentru tineri cu autism”, care va primi 32.535 lei, Asociația „O șansă pentru fiecare” propune proiectul „Provocări și oportunități în antreprenoriat”, pentru care va încasa 31.834 lei, Asociația „Zero Gravity” va derula programul „Educație la înălțime”, unde suma alocată se ridică la 37.648 lei. Suma totală acordată pentru finanțarea proiectelor societății civile care au solicitat finanțare nerambursabilă la acest termen din programul anual se ridică la 200.110 lei. Implementarea activităților din proiect de către beneficiari, precum și implementarea financiară se va face ulterior semnării contractului de finanțare nerambursabilă între Municipiul Iași (în calitate de finanțator) și organizația responsabilă de managementul proiectului. În vederea încheierii contractului de finanțare nerambursabilă cu Municipiului Iași fiecare beneficiar va prezenta certificatele privitoare la lipsa datoriilor față de bugetul de stat, respectiv față de bugetul local”, se mai precizează în comunicatul Primăriei. (E.M.)