BELGRADE, SERBIA - JUNE 15: Serbian President Aleksandar Vucic speaks during a press conference in Belgrade, Serbia on June 15, 2017. Vucic announced Serbian Minister of Public Administration and Local Self-government (MPALSG) Ana Brnabic to form the new government. Milos Miskov / Anadolu Agency

Serbia face prima invitaţie către un preşedinte SUA, după 40 de ani de la ultima vizită a unui lider american

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic l-a invitat pe omologul său american Donald Trump să efectueze o vizită oficială în Serbia, printr-un mesaj de felicitare transmis cu prilejul Zilei Independenţei SUA, relatează site-ul postului B92.

Vucic a anunţat că l-a felicitat pe Donald Trump, transmiţându-i „urări de bine privind viitorul progres al ţării şi bunăstării cetăţenilor americani”.

„Mi-ar plăcea să vă invit încă odată în Serbia, în calitate de primul preşedinte care să ne viziteze după aproape 40 de ani. Vizita dumneavoastră ar avea o importanţă majoră în dezvoltarea cooperării celor două state”, a declarat Vucic.

Preşedintele sârb a afirmat că este recunoscător pentru ajutorul acordat de Statele Unite, în special în eforturile Serbiei de a „menţine pacea şi stabilitatea în Balcanii de Vest”.

Vucic, a declarat în luna mai că Belgradul va continua demersurile pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, însă a adăugat că ţara sa va continua să-şi dezvolte relaţiile cu Rusia şi China.

MEDIAFAX