Academia Română consideră că proiectul de Strategie de Educaţie Parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniţi să-şi conserve specificul naţional în cadru european.
„Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără niciun specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu ‘omul nou’, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate”, se arată într-un comunicat al Academiei Române transmis, vineri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, faptul că acest document a fost precedat de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie naţională” a României.
„În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională”, se arată în comunicat.
Membrii Academiei mai spun că acceptarea acestei Strategii ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susţinut de instituţii străine, finanţate de statul român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare şi bună administrare a şcolilor.
„În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educaţi într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale”, precizează Academia.
Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis „moderniste” nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic, mai spun reprezentanţii Academiei. AGERPRES