Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 30 iunie este de 18.903.900, cu 1.216 mai mulţi faţă de ultima informare publică făcută de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe 31 mai.
„Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia”, se arată într-un comunicat al AEP transmis, vineri, AGERPRES.
În perioada 1 – 30 iunie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 19.074 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, iar 177 – în urma interzicerii exercitării dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.
Un număr de 196 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
„Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 20.271, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date”, se precizează în comunicat.
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.250.254 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 653.646 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.
Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.
Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa î