Până la sfârşitul anului 2020, la Iaşi vor fi înfiinţate peste 60 de staţii de îmbarcare şi închiriere de biciclete, în cadrul programului „Iaşi Velo City”. În valoare totală de 4,7 milioane de euro, proiectul include, de asemenea, achiziţionarea de către Primărie a unui număr de 813 biciclete mecanice, 37 de biciclete electrice, 60 de triciclete pentru persoanele vârstnice precum şi a 20 de triciclete pentru persoanele cu dizabilităţi. „În cadrul proiectului vor fi amenajate, de asemenea, zece staţii de depanare – puncte fixe cu scule pentru reparaţia bicicletelro – precum şi un număr de 35 de parcări private, respectiv locuri în care îşi vor putea lăsa bicicletele şi alţi proprietari”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. Acesta a mai anunţat că amplasamentele pe care urmează să fie amenajate staţiile de mnbarcare şi închiriere a bicicletelor, precum şi staţiile de depanare şi parcările private din cadrul programului „Iaşi Velo City” vor fi supuse spre aprobare plenului Consiliului Local Municipal (CLM) în şedinţa de la începutul săptămânii viitoare. Iaşul a fost printre primele oraşe din România, alături de Bucureşti, Braşov, Constanţa, Sibiu, Timişoara şi Alba Iulia, care a implementat conceptul de ” I’Velo”, care presupune înfiinţarea de centre de închiriere a bicicletelor atât contra cost cât şi gratuit (pentru studenţi). De asemenea, în cadrul proiectului privind dezvoltarea reţelei rutiere în zona culturală, istorică şi turistică a municipiului şi a celui privind dezvoltarea Axei de transport Sud a municipiului, la Iaşi au fost daţi în folosinţă, în ultimii ani, peste 20 de kilometri de pistă pentru biciclişti. (Edmond Macri)