Familia Iohannis trebuie să plătească 1,2 milioane de lei, pentru prejudicii aduse statului din încasarea unor chirii din imobilul de pe str. Nicolae Bălcescu, din Sibiu, pierdut definitiv în instanţă, a declarat vineri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
„Acel imobil nu mai poate fi pus în discuţie cui aparţine, este clar că nu mai aparţine familiei Iohannis, deci este clar implicit, că suma luată pe acea perioadă pe 2001-2015 ca şi chirie, trebuie să fie returnată statului roman”, a declarat ministrul Finanţelor.
„Ar fi corect, legal şi moral să facă plata acelei sume imediat către statul român. Deci din familia Iohannis 1.278.856 de lei, plus cealaltă parte implicată, restul de 1.300.000 de lei, ambele părţi trebuie să plătească către statul român această sumă, pentru ca ea oricum se va plăti”, spune Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a mai precizat că fiecare zi de neplată a acelei sume va atrage după sine dobânzi, pe care familia preşedintelui ar trebui să le plătească.
„Fiecare zi de întârziere, de neplată a acelei sume, atrage după sine şi plata de dobânzi, pentru că şi astăzi domnul preşedinte beneficiază de acea sumă, o foloseşte. Dacă a cheltuit-o trebuie să o dea, nu este treaba noastră ca stat că a cheltuit-o. Statul are nevoie de fiecare ban în parte pentru a-i folosi în interesul comunităţilor. Deci suma aceea dânsul ştie foarte bine că trebuie să o plătească”, a adăugat ministrul Finanţelor.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF – va recupera, inclusiv prin executare silită dacă va fi cazul, prejudiciile create de familia preşedintelui Klaus Iohannis, menţionând şi că datele respective vor fi făcute publice.
În 22 februarie 2017, magistraţii Curtii de Apel Piteşti au dat o decizie definitivă în acest caz. Ca reacţie, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi, a declarat: „Preşedintele Klaus Iohannis respectă deciziile instanţelor de judecată. Preşedintele României a luat act de hotărârea civilă a Curţii de Apel Piteşti. Presedintele s-a conformat deciziei instanţei încă din noiembrie 2015, cand a fost pronunţată decizia irevocabilă de către Curtea de Apel Braşov”.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi, că Ionuţ Mişa, şeful ANAF ar trebui să fie preocupat să recupereze prejudiciile de la toată lumea, inclusiv „paguba de sute de mii de euro făcută de preşedintele Klaus Iohannis prin case obţinute prin fals”.
Întrebat joi, la Parlament, dacă are dovezi cu care să demonstreze existenţa statului paralel, preşedintele PSD, Liviu Dragnea a răspuns: „O să vă aduc dovezile când va plăti sute de mii de euro statul român. Dacă Teodorovici şi Mişa au de când să recupereze banii de la preşedintele Iohannis. Dacă nu mai sunt bani şi nu mai au loc în cuferele de la trezorerie, atunci facem o amnistie fiscală. E făcută şi o plângere penală împotriva domnului Iohannis. Acolo discutăm de nişte case obţinute prin fals şi sute de mii de euro care trebuie daţi la statul român”.