Rezultate excelente obţinute de sportivii ieşeni la Campionatul Național Școlar de Canotaj

În perioada 2 – 4 iulie, Iașul a fost gazda Campionatului Național Școlar de Canotaj, competiție inscrisa în calendarul Ministerului Educației Naționale (MEN), organizată de Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) la Baza nautică de la Dorobanț. La startul întrecerii au participat sportivi (atât la masculin, cât şi la feminin) de la cluburile sportive școlare și liceele cu program sportiv din țară, care au secții de canotaj, respectiv Clubul Sportiv Școlar “Unirea” Iasi, Clubul Sportiv Școlar Orșova, Clubul Sportiv ”Nicu Gane” Falticeni, Clubul Sportiv Școlar ”Bega” Timisoara, Clubul Sportiv Școlar Calarași, L.P.S ”Nicolae Rotaru” Constanta și L.P.S Piatra Neamț. Iașul a fost reprezentat la această întrecere de 19 sportivi legitimați la Clubul Sportiv Școlar ”Unirea”, antrenați de Sorin Băhnărel, rezultatele acestora fiind cu adevărat notabile: cinci locuri I, un loc II și trei locuri III. Astfel, Locul 1 a fost ocupat, la simplu juniori, de Ceobanu Florin, la dublu rame junioare feminin de Cireş Patricia Andreea şi Tincu Cornelia Dumitriţa, la dublu vasle junioare feminin de Tincu Cornelia Dumitriţa şi Cireş Patricia Andreea, la patru vasle junioare feminin  de Drumea Iuliana, Tincu Ana Maria, Moroşanu Andrada Maria şi Ripileanu Cristina Alexandra şi la simplu juniori de Lungu Marius Gabriel. Locul doi a fost obţinut de Drumea Iuliana, Dram Cosmina Mihaela, Moroşanu Andrada Maria şi Dranca Patricia Cristina, la patru vâsle junioare, iar locul trei de Azoiţei Amalia Valentina, Filote Andra Elena, Stoica Georgelia Gabriela şi Lungu Manuela Gabriela, la patru vâsle junioare, Hurduboaia Eduardo Gabriel, Florea Lucian Andrei, Gînju Sebastian Florin şi Lugu Marius Gabriel la patru vâsle juniori şi, respectiv de Trofin Alin Daniel, la simplu masculin categoria uşoară. Campionatul Național Școlar de Canotaj a  deschis seria celor trei competiții majore desfășurate la Baza nautică de la Dorobanț în această perioadă, lista fiind completată de Campionatul Național  de Juniori la Canotaj și Cupa Federației Române de Canotaj, întreceri care selecționează loturile de sportivi juniori care vor reprezenta România la competițiile internaționale. La întrecerile Campionatului Naţional Şcolar de Canotaj, desfăşurate în această săptămână la Baza nautică de la Dorobanţ, a fost prezentă şi Elisabeta Lipa, preşedintele Federaţiei Naţionale de Canotaj. (E.M.)