Pentru anul şcolar 2018-2019, la nivel naţional sunt repartizate pentru elevii din Republica Moldova, precum și pentru românii de pretutindeni, absolvenți de gimnaziu din România, care doresc să-şi continue studiile liceale sau profesionale în instituțiile de învățământ preuniversitar de stat din România, 850 de locuri cu bursă la nivel național. Bursă lunară are un cuantum de 65 euro și se acordă pe parcursul anului școlar, cu excepția vacanței de vară. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcoalr Judeţean Iaşi, îÎnscrierile au loc în perioada 10-17 iulie, între orele 9.00-16.00 (9.00-13.00 pentru zilele de 14 și 15 iulie), la centrul de înscriere care functionează la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Iași (Strada Mihail Kogălniceanu nr. 10). Dosarele por fi depuse personal la centrul de înscriere de către candidații însoțiți de un părinte/tutore sau pot fi trimise prin poștă la sediul Inspectoratului Școlar al județului Iași (adresa: Strada Nicolae Bălcescu 26, Iași 700117), până la data de 17 iulie 2018, ora 16.00.
Pot accede în ciclul liceal/profesional din România candidații români de pretutindeni care au documente care atestă domiciliul stabil în străinătate, fac dovada originii etnice române, potrivit art. 1, prezintă acte de studii care certifică absolvirea clasei a VIII-a, respectiv clasei a IX-a, promoția anului current, precum și absolvrea gimnaziului din România.
Oferta locurilor este publică pe site-ul ISJ Iașihttp://www.isjiasi.ro/ (la secțiunea Examene – Admitere) și pe site-ul MEN, fiind structurată pe trei categorii: locuri la învățământul profesional anul I;
– locuri la învățământul liceal clasa a IX-a, locuri la învățământul liceal clasa a X-a
Absolvenții clasei a VIII-a/ a IX-a din Republica Moldova, care doresc să-și continue studiile în anul I din învățământul profesional, o pot face exclusiv pe locuri fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă.
Absolvenții din Republica Moldova ai clasei a IX-a, care dețin un certificat de absolvire a gimnaziului și care doresc să-și continue studiile în România în clasa a X-a, respectiv într-o clasă inferioară, o pot face pe locuri fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă (prin admitere computerizată), în limita locurilor disponibile. Pentru clasa a IX-a, admiterea se realizează pe locuri fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursa.
Admiterea se realizează prin concurs computerizat, rezultatele finale fiind afișate pe site-ul http://www.isjiasi.ro/ (la secțiunea Examene – Admitere.