Breaking News

Încă doi „zecişti” după soluţionarea contestaţiilor la BAC în judeţul Iaşi

În urma soluţionării contestaţiilor, rata de promovare a examenului de Bacalaureat în judeţul Iaşi (sesiunea iunie – iulie 2018) a crescut cu aproape un procent, de la 80,27% înainte de contestaţii la 81,11% după recalcularea tezelor. Astfel, din cele 1.518 de note contestate, 515 au fost modificate în minus, iar 879 au fost modificate în plus. Un număr de 124 de note nu s-au modificat, 33 de note peste 5 au fost scăzute sub 5, iar 38 de note sub 5 au fost mărite peste 5. În urma etapei de soluționare a contestațiilor s-au obținut 22 de note de 10. În ceea ce priveşte rata de promovare a examenului de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, Iaşul s-a situat pe locul doi pe ţară, după Cluj.  Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în urma reevaluării tezelor, 40 de candidați au promovat examenul de Bacalaureat, iar doi elevi au obținut media 10. Cei zece elevi ieşeni care au obţinut nota maximă la Bacalaureat sunt: Mara Antoce, Cosmin Aştefanei, Maria Bahrim, Oana Nourescu, Denisa Vartolomei (Colegiul „Naţional”), Daniel Fechet, Adelina Filip (Colegiul „Costache Negruzzi”), Elena Dănilă (Colegiul „Garabet Ibrăileanu”), Ioan Stanciu (Colegiul „Emil Racoviţă”) şi Alexandra Ţehaniuc (Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Paşcani). Toți elevii care au obținut în acest an media 10 la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat vor fi premiați joi, 12  iulie, la ora 12,00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași, în cadrul unei festivități organizate de autorităţile locale şi conducerea Inspectoratului Școlar Județean. (E.M.)