Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a subliniat în cadrul Reuniunii Ambasadorilor Republicii Moldova că țara noastră trebuie să se concentreze și mai mult pe aprofundarea relațiilor cu instituțiile europene și țările membre ale UE, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
În cuvântul de salut adresat ambasadorilor, Iurie Leancă a reiterat faptul că integrarea europeană este prioritatea principală a Republicii Moldova. Totodată, vicepremierul pentru Integrare Europeană a enumerat obiectivele setate pentru anul 2018 precum menținerea unui dialog multidimensional cu Uniunea Europeană, implementarea Acordului de Asociere, racordarea legislației naționale la Acquis-ul comunitar, aprofundarea colaborării cu statele Parteneriatului Estic, etc.
„Nu există o altă soluție pentru Republica Moldova decât integrarea în Uniunea Europeană. Împreună trebuie să depunem toate eforturile pentru a realiza acest deziderat. Indiferent de situația de moment din relația Chișinău-Bruxelles, împreună trebuie să ne axăm pe aprofundarea relațiilor cu instituțiile europene pornind de la interesele cetățenilor țării noastre”, a declarat vicepremierul Iurie Leancă.
În urma discuțiilor cu diplomaţii moldoveni au fost stabilite sarcinile şi priorităţile pe termen scurt și mediu în vederea dezvoltării dialogului cu Uniunea Europeană pe toate segmentele de interes comun.