Echipa SUA a obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică, cu 5 medalii de aur şi una de argint

Echipa SUA a obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică (IMO) de la Cluj-Napoca adunând 5 medalii de aur şi una de argint. Unul dintre concurenţi, James Lin, a avut punctaj maxim, cu care s-a clasat pe locul I la individual, din 615 concurenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Organizatorii Olimpiadei Internaţionale de Matematică de la Cluj-Napoca au anunţat, vineri, la festivitatea de premiere organizată în cadrul ceremoniei de închidere, că echipa SUA a ocupat locul I în clasamentul pe ţări, cu 212 puncte, obţinând cinci medalii de aur şi una de argint.

Unul dintre concurenţii medaliaţi cu aur, James Lin, a înregistrat un punctaj maxim – 42, câte 7 puncte pentru fiecare din cele 6 probleme rezolvate, ocupând locul I în clasamentul individual, din 615 participanţi la concurs.

James Lin a declarat corespondentului MEDIAFAX că este foarte fericit de rezultatul obţinut.

„M-am pregătit cu şapte – opt ani înainte pentru această performanţă şi sunt fericit că totul a fost bine. Vreau să mulţumesc familiei, prietenilor de acasă care m-au susţinut şi sunt fericit că i-am făcut mândri, că mi-am făcut ţara mândră cu locul obţinut, sunt locul 1 la IMO 2018. Problemele date la această olimpiadă de matematică au fost destul de dificile, nu puţini oameni puteau să le rezolve, dar şi destul de frunoase şi interesante”, a spus Lin, care a precizat şi că i-a plăcut Cluj-Napoca, dar şi excursiile organizate la Salina Turda şi la cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia.

James Lin a subliniat că de anul viitor va fi student la MIT, unde vrea să studieze matematica.

La festivitatea de premiere au participat şi părinţii lui James Lin, mama tânărului declarând că este mândră de fiul ei.

SUA a fost urmată în clasamentul pe echipe de Rusia, pe locul 2, tot cu cinci medalii de aur şi una de argint (201 puncte), şi de China, pe locul trei, cu patru medalii de aur şi două de argint (199 de puncte).

România s-a clasat pe locul 33, cu o medalie de aur, una de argint, două de bronz şi două menţiuni de onoare.

La olimpiadă au participat 615 concurenţi din 110 ţări.

La ceremonia de închidere au participat, printre alţii, vicepremierul Ana Birchal, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Ionel Florian Lixandru, primarul Emil Boc, şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Olimpiada Internaţională de Matematică se desfăşoară la Cluj-Napoca în perioada 3 – 14 iulie.