SUA şi Rusia vor lucra împreună pentru a garanta securitatea Israelului, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, după întâlnirea avută la Helsinki cu omologul său rus, Vladimir Putin, potrivit Reuters.
”Am discutat amândoi cu Bibi (premierul israelian Benjamin Netanyahu) şi ei ar dori să facă anumite lucruri legate de Siria care au de-a face cu siguranţa Israelului. Rusia şi Statele Unite vor lucra împreună în această privinţă”, a spus Trump, în conferinţa de presă comună cu liderul rus.
”Crearea siguranţei pentru Israel este ceva ce am vrea să vedem foarte mult atât Putin, cât şi eu”, a continuat liderul de la Casa Albă.
De asemenea, Donald Trump a menţionat că Washingtonul şi Moscova doresc să ajute Siria în furnizarea ajutorului umanitar pentru populaţia afectată de conflict.
În ceea ce-l priveşte, preşedintele rus Vladimir Putin a estimat că există condiţii pentru cooperare eficientă în Siria, subiect despre care Trump a discutat mult timp în întâlnirea de la Helsinki.
Un alt subiect abordat de cei doi lideri a fost acordul privind programul nuclear iranian. Donald Trump a insistat pe importanţa exercitării de presiuni asupra Iranului, aliat al Rusiei în dosarul sirian, în timp ce Vladimir Putin a spus că este conştient de opoziţia Washingtonului faţă de acord, document susţinut de Moscova. AGERPRES