S-a schimbat calimera. Simpatizanţii guralivi, bătuți cu leuca în cap, intransigenți, dușmănoși ai Laurei Codruța Kovesi nu mai sunt pro-Iohannis (sic!) Acesta a devenit pentru ei un fel de Dragnea II, care trebuie nimicit și scos din competiție. Să se pupe singur pe bot de un nou mandat la președenție! Gata, să-i fie de bine! ”Sărut mâna pentru masă / c-a fost bună și gustoasă”. Doar, atât! Nimic mai mult. Ar trebui, ca un bonus pentru cât a luptat pentru simbolul luptei anticorupţie (în care s-au investit atâtea energii internaționale) să plece din proprie inițiativă dacă nu dorește să ajungă și el cum au ajuns toți cei care nu știu că două linii paralele nu se întâlnesc niciodată. Ai tras paralela, gata, te-ai aranjat cu despărțirea. Cum de a îndrăznit să le scoată din joc pe cea care era predestinată să fie de neatins? S-a dat de partea dușmanilor, atunci dușman să fie și el, chiar dacă legea e de partea lui.
Cum adică să nu încalce legea? Dar cine este mai presus de lege dacă nu el, cel care veghează deasupra tuturor? De unde și până unde simadicoșenia asta cu ”nimeni nu este mai presus de lege?” Adică, cum, președintele de ce nu poate fi mai presus de lege, atâta timp cât tot ceea ce face, face întru binele poporului său? Cum să mai lupți cu alde Dragnea și Tăriceanu, dacă nu folosindu-te de toate mijloacele din dotare sau de cele care le poți atrage lângă tine pentru acest scop? Și ce dacă o lege este ”puțin încălcată”, acolo, cât să nu se observe, dar care reuşeşte să-ți dea un avânt inegalabil de nici un articol de lege, în urma căreia corupția poate fi pusă cu botul pe labe!
Traian Băsescu, acest animal politic sălbatic și fără frică de nimeni, a reușit să creeze ceea ce nici un regim dictatorial nu a reușit să-și aducă poliția politică la o asemenea perfecțiune. Dar, a venit neamțul, a venit sasul și a stricat întreaga construcţie, nu pentru că nu i-a plăcut, nu pentru că nu i-a fost la îndemână să o folosească, chiar și cu ochii închiși, ci pur și simplu pentru că s-a speriat de lege. Dacă legea îi cere să o revoce pe Laura Codru ţa Koveși, asta e! Nu are decât strada să-l scuipe sau să-l ierte.
Cu strada, președintele s-ar purtea să o mai îndulcească, dar ce va face cu Laura Codruța Kovesi dovedită a fi, din povestirile decapitante ale lui Sebastian Ghiţă, că este o fire rea și răzbunătoare? O femeie care seamănă din ce în ce mai mult cu Crruela, fără suflet, fără inimă, fără creier suficient să-și dea sema ca jocurile pentru ea s-au terminat. O mai încurajează de pe margini câțiva descreieraţi (în sensul multi-creieraților) care simt cum în lipsa femeii de fier totul în imediata lor apropiere riscă să se prăbușească.
Laura Codruța Kovesi, după comportamentul ei intuitiv, a pus deja tunurile pe Klaus Iohannis, cel care a îndrăznit să o dea afară, în această lună de vară, care totuși, nu i-a oferit nici măcar o zi de plajă, aruncându-i în brațe viitură după viitură, de parcă ea ar fi câștigată la barbut sau la alte jocri din înalta societate, este adevărat, lipsite de șarmul ”prietenului ei până la moarte” Florian Coldea, singurul care a înțeles că pentru a rezista ea, regina cucurbitaceelor, trebuie să se sacrifice toți cei de lângă ea. Klaus Iohannis nu a dorit să demisioneze pentru a nu semna el decretul de revocare, așa cum ar fi fost cavalerește și productiv, în viziunea celor dinspre Kovesi. Cum adică ea, centrul de greutate al luptei împotriva corupției, să fie dată afară?! Prinsă de flama răzbunării, ca de fiecare dată, intrată în transa de a face tot ce-i încercă creierul bolnav, Laura Codruța Kovesi crede că ”președintele trădător” poate fi măcelărit, numai bun pentru sarmale cu carnea pregătită din satâr, cu influența pe care o mai are prin împrejurimile lui Augustin Lazăr, valetul ei credincios, cocoțat în fruntea Ministerului Public (după ce tot ea a mai închis un dosar).
Jocul acesta cu deschisul și închisul dosarelor i-a adus o audienţă maximă, demonstrând lumii întregi că în fiecare om se află un potențial infractor. Totul e ca procurorul să fie animat să-l descopere sau, din contra, să nu prezinte nici un interes pe moment, deci să poată fi lăsat în stand by, cât cursul firesc sau nefiresc al vieții o cere. Prezența sa în Parchetul General devine astfel decisivă pentru jocurile următoare de glezne, pe care L.C.K pe are pregătire să le facă, imaginându-și un repertoriu major de dansuri de prin zona Sibiului, săsești de preferință, astfel încât K.I. să nu mai ceară timp de gândire și de înțelegere, să reacționeze din instinct, adică imediat, pas cu pas, așa cum stă bine întotdeauna lucrului bine făcut.
Ceea ce uită sau nu vrea să gândească L.C.K. este faptul că deja s-a pornit tăvălugul în direcția ei, deja dosarele și dezvăluirile care o acuză ies din ce în ce mai multe la iveală, drept pentru care s-ar putea ca, trecând peste ea, să asistăm la o nouă metodă de înlocuire a covorului asfaltic cu noul produs necesar stratului de uzură pe autostrada, cel puțin pe porțiunea București – Sibiu, căci la dimensiunile materiale (și nicidecum spirituale) ale L.C.K. se dovedesc a fi mai mult decât suficiente.
ADI CRISTI