472 de candidați din judeţul Iaşi sunt așteptați miercuri, 18 iulie, la examenul de definitivare în învățământ, care se va desfăşura la Colegiul Național, începând cu ora 10.00. Accesul candidaţilor în centrul de examen se face în intervalul 8,00 – 8,45, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean. Potrivit regulamentului, candidații au la dispoziție patru ore pentru redactarea tezei. În structura lucrării scrise, subiectul de specialitate are o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. O sarcină dificilă revine și comisiei de examen, care va trebui să gestioneze 42 de subiecte diferite, la mai multe discipline. Cei mai mulți candidați, respectiv 111, sunt înregistrați la învățământ preșcolar, în timp ce la 17 discipline s-a înscris doar câte un candidat. „Candidaților le-a fost evaluată activitatea didactică pe parcursul anului școlar, în cadrul a două inspecții de specialitate la clasă, dar au alcătuit și un portofoliu personal profesional, care a fost la rândul său evaluat. Conform metodologiei, nota minimă necesară la inspectiile școlare, precum și la portofoliu,pentru a putea susține proba scrisă este nota 8”, se precizează în comunicatul IŞJ Iaşi. Primele rezultate vor fi afișate în ziua de 24 iulie. Tezele vor fi evaluate în centre de examen organizate de M.E.N. la nivel național. Pentru promovarea examenului de definitivat media minimă este 8. Examenul de definitivat în învățământ este un examen obligatoriu pentru cadrele didactice, care garantează profesorilor debutanți dreptul de practică în învățământul preuniversitar, fiind urmat mai apoi de gradul II și de gradul I, examene ce nu sunt însă obligatorii. (E.M.)