Breaking News

Statul va spori sprijinul financiar pentru familiile și persoanele defavorizate

Familiile și persoanele defavorizate vor beneficia de sprijin financiar din partea statului pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea Serviciului social de suport monetar adresat familiilor sau persoanelor defavorizate, care va fi implementat începând cu 1 iulie curent, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Asistența financiară va fi oferită beneficiarilor pentru necesități precum: produse alimentare, reparația locuinței sau construcția sobei, procurarea combustibilului pentru prepararea hranei și încălzirea în sezonul rece, dar și achiziționarea mobilierului sau a îmbrăcămintei necesare. Alocația va constitui cel mult 6 mii de lei și va fi acordată printr-o singură plată sau prin plăți lunare, dar pentru o perioadă nu mai mare de 6 luni.

Serviciul de suport monetar va fi instituit în cadrul structurii teritoriale de asistență socială, iar de selecția beneficiarilor, precum și de stabilirea mărimii ajutorului financiar va fi responsabilă Comisia pentru protecția persoanelor aflate în dificultate. Potențialii beneficiari vor fi identificați de către asistentul medical, reprezentanții autorităților publice și ONG-urilor sau la solicitarea directă a persoanei defavorizate.

Sprijinul financiar va putea fi acordat și familiilor care beneficiază de ajutor social sau de suport oferit în perioada rece a anului.

Pentru funcționarea serviciului, statul a alocat în acest an circa 14 milioane de lei.