Exerciţiile fizice regulate sunt benefice pentru sănătatea inimii chiar şi în zonele poluate 

Persoanele care desfăşoară în mod regulat activităţi fizice ar avea un risc redus de a suferi un atac de cord chiar şi în zonele cu niveluri moderate şi ridicate de poluare generată de trafic, conform unui studiu efectuat în Danemarca, citat joi de APP.

Nivelurile ridicate de dioxid de azot (NO2), o substanţă poluantă generată de traficul rutier, au fost asociate cu o creştere a numărului de atacuri de cord, însă acest risc este redus în rândul persoanelor active, sugerează concluziile cercetării.

”Studiul nostru demonstrează că şi în condiţii de expunere la poluare atmosferică, în oraşe cu niveluri similare cu cele din Copenhaga, activitatea fizică poate reduce riscul de atac de cord”, a declarat Nadine Kubesch de la Universitatea din Copenhagen, una dintre autorii cercetării publicată în Journal of the American Heart Association.

Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă din Danemarca, Germania şi Spania au evaluat nivelurile de activităţi fizice desfăşurate în mediul exterior (practicarea unor sporturi, deplasarea cu bicicleta, mersul pe jos şi grădinăritul) şi expunerea la NO2 în cazul a 51.868 de persoane adulte cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani.

Cercetătorii au comparat activităţile auto-raportate de subiecţi şi factorii asociaţi stilului de viaţă cu cazurile de atac de cord şi, pentru a estima nivelul mediu de expunere la NO2, au utilizat informaţiile din sistemul de monitorizare la nivel naţional a poluării generate de trafic din zona de domiciliu a fiecăruia dintre participanţi.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că mersul cu bicicleta în ritm moderat timp de patru sau mai multe ore pe săptămână a redus riscul de atac de cord recurent cu 31%. De asemenea, a fost identificată o reducere cu 58% în cazul combinării celor patru tipuri de activitate fizică, indiferent de calitatea aerului.

Persoanele care au luat parte la diverse sporturi au avut un risc cu 15% mai mic de a suferi un prim atac de cord. În cazul deplasării cu bicicleta acest risc a fost redus cu 9%, au notat cercetătorii. AGERPRES