Sosirile în unităţile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat în luna mai o creştere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce înnoptările au crescut cu 3%. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I – 31.V.2018, comparativ cu aceeași perioadă din anul 201,7 sosirile au înregistrat o reducere cu 1,9%, iar înnoptările cu 7,7%, durata medie a șederii fiind în scădere, de la 1,75 zile la 1,64 zile. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2018 au însumat 31.824 persoane, în creștere cu 5,7% față de cele din luna mai 2017. Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna mai 2018, 80,0% din numărul total de sosiri (25.470 persoane), în timp ce turiștii străini au reprezentat 20,0% (6.354 persoane), spre deosebire de 19,0% în luna mai 2017; turiştii străini provin în proporţie 77,7% din ţări situate în Europa. În structurile de primire turistică în luna mai 2018 au fost înregistrate 53461 înnoptări, în creștere cu 3,0% față de luna mai 2017, durata medie a cazării în structurile de primire turistică fiind de 1,68 zile (1,68 zile turiști români, respectiv 1,67 zile turiști străini). Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna mai 2018 a fost de 42,5% pe total structuri de cazare turistică, mai ridicat cu 2,1% în comparație cu cel din luna mai 2017 (40,4%). Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicați indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna mai 2018 s-au înregistrat la hoteluri (50,8%) și vile turistice (28,4%). Perioada 1.I – 31.V.2018 faţă de perioada 1.I – 31.V.2017 Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I – 31.V.2018 au însumat 118249 persoane, în scădere cu 1,9% față de perioada 1.I – 31.V.2017. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat, în perioada 1.I – 31.V.2018, 78,0% din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,0% (20,2% în perioada 1.I – 31.V.2017). Pe tipuri de structuri de primire turistică, sosirile în hoteluri dețin 83,7% din totalul sosirilor, iar pe categorii de clasificare a structurilor de primire turistică, categoria „3 stele” deține 44,4% din total sosiri. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I – 31.V.2018 au însumat 194226, în scădere cu 7,7% față de 1.I – 31.V.2017; durata medie a șederii a fost de 1,64 zile (1,65 zile turişti români şi 1,62 zile turişti străini). (E.M.)