În cadrul programului general de regenerare, civilizare și integrare urbană a zonei Cicoarei, municipalitatea ieșeană a organizat o licitaţie pentru construirea unui pod cu patru benzi carosabile peste Bahlui în zona actualului podeț pietonal și a Spitalului Arcadia. Valoarea contractului a fost estimată la 9.122.460 lei, fără TVA (10.855.727,4 lei, cu TVA). Termenul de depunere a ofertelor a fost miercuri, 18 iulie, la licitație depunându-şi dosarele două companii: SC Conest SA și, respectiv, SC Geiger Transilvania SRL, informează Biroul de presă al Primăriei. Podul urmează să facă legătura dintre strada Sarmisegetuza, în dreptul intersecţiei Zimbru, şi stradela Sofia Nădejde din Cicoarei, peste Bahlui. Proiectul tehnic prevede execuţia unui pod din beton armat cu lungimea totală de 60,7 metri, cu trei deschideri. În secţiunea transversală podul are o lăţime de 19,4 metri, din care 14,8 metri – patru benzi carosabile, iar 1,5 metri – trotuare şi un spaţiu de siguranţă. Proiectul general al Primăriei Municipiului Iași prevede realizarea a trei poduri din beton armat amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor. Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bulevardului Dacia şi strada Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonul între mal stâng Bahlui şi extravilan, în zona metropolitană. Cel de-al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între strada Sarmisegetuza şi strada Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între mal stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei. (E.M.)