Breaking News

Parlamentul va acorda întreg suportul legislativ pentru consolidarea independenței Centrului Național Anticorupție

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a apreciat rezultatele obţinute de CNA şi a dat asigurări că Parlamentul va acorda întreg suportul legislativ pentru consolidarea independenței Centrului Național Anticorupție. Declarația a fost făcută la ședința de bilanț a CNA, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

„Vom susține toate inițiativele în măsură să facă mai eficientă lupta cu corupția. Totodată, avem nevoie de rezultate și vrem să vedem efectele pe care le produce Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, legea privind avertizorii de integritate, alte  legi votate pentru prevenirea și combaterea corupției”, a spus Andrian Candu, președintele Parlamentului.

Directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, a făcut o evaluare a activităţii CNA în primele luni ale anului 2018, precizând că scopul propus de Centru în mandatul său a fost cel de a interveni incisiv în sectoarele unde cetăţeanul se confruntă cu diverse abuzuri din partea funcţionarului public. Bogdan Zumbreanu a declarat că activitatea CNA este una orientată pe combaterea şi prevenirea corupţiei în zonele unde cetăţeanul se confruntă cu blocaje şi condiţionări de a oferi mită.

Pe parcursul perioadei de raport, CNA a depistat 477 de infracţiuni de corupţie dintre care 281 în municipiul Chişinău. Cele mai afectate de corupţie rămân a fi autorităţile publice locale, urmate de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

În 6 luni, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestru pe 917 bunuri în valoare totală de peste 54 mln lei. Pe domeniul prevenirii corupţiei, au fost înregistrate peste 600 de proiecte de legi, supuse expertizei anticorupţie, au fost instruiţi 11 000 de funcţionari şi au fost eliberate 2 869 de certificate de cazier de integritate.