Primarul din Toronto, John Tory, le-a promis luni locuitorilor „răspunsuri” rapide la atacul armat care a avut loc duminică seară în metropola canadiană, considerând că „mult prea mulţi oameni poartă arme” în oraş, relatează AFP.
Trei persoane au fost ucise şi alte 12 rănite duminică seară la Toronto într-un atac armat în care presupusul trăgător a murit după un schimb de focuri cu poliţia.
„Este un atac asupra unor familii nevinovate şi asupra întregului oraş. Este o tragedie, o nouă tragedie în oraşul nostru în acest an”, a spus edilul-şef în faţa consiliului local.
De la începutul acestui an şi până la 14 iulie, în Toronto s-au produs 222 de incidente armate, care au costat viaţa a 27 de persoane, comparativ cu cele 196 de incidente armate şi cu cei 17 morţi pentru tot anul 2017.
Aceste violenţe au fost atribuite până acum confruntărilor între bande criminale, însă atacul de duminică nu a fost încă explicat de poliţie, nici revendicat.
„Le promit tuturor locuitorilor din Toronto, şi mai ales celor care au fost afectaţi de această tragedie, că vom depune toate eforturile pentru a oferit răspunsuri la acest atac nebunesc”, a mai spus primarul oraşului Toronto, a patra cea mai mare metropolă din America de Nord.
„Prea mulţi oameni poartă arme în oraşul nostru şi în regiunea noastră, şi nu ar trebui să se întâmple asta”, a adăugat el, spunând că este „o problemă internaţională şi o problemă naţională”.
„Acest oraş are o problemă în legătură cu armele, iar armele sunt prea uşor de procurat de către prea multe persoane”, a mai spus Troy, deşi legislaţia canadiană privind portul de armă este mult mai severă decât cea din SUA, de exemplu.
Edilul-şef şi-a mai exprimat intenţia de a sesiza autorităţile federale şi regionale pentru „a discuta cât mai rapid posibil probleme de securitate publică”.
Săptămâna trecută, poliţia din Toronto a anunţat un plan de reducere a violenţelor comise cu arme de foc, prin suplimentarea cu 200 a numărului de poliţişti, care ar urma să fie desfăşuraţi între orele 19.00 şi 03.00 în cartierele sensibile.AGERPRES