Arunc peste umăr hlamida de ceață
o umbră prelungită în carne
din care îmi cresc evadarea, iubito
veșnica îmbrățișare de palme
Am mâna ridicată sub formă de zid
peste care nu trece nici țipăt, nici șoaptă
din piatra de munte pe tâmplă se-nalță
durerea iubirii sub crucea de piatră
Exist pentru a fi început de lumină
cum tu ai ajuns lumânare să-mi fi
mă pierd, te găsesc, dispărem împreună
în noapte întunericul rămâne gri
Am ochii deschiși mai rotunzi decât cercul
cum tu ai ajuns cu ispita de gât
colier sau un lanț terminat cu o cruce
iar coapsele-ți cer surplusul de lut
Rămân ne-ntrebat de ce capul mă doare
de ce sufletul trece fluid peste noi
iar dragostea nu mai stă în picioare
ne duce în brațe, sub rotocoale de ploi!
ADI CRISTI