Breaking News

Remiză albă pentru ieşeni la debutul în noul sezon

FC Politehnica Iaşi a debutat cu o remiză în noul campionat, după ce a terminat la egalitate luni seara, scor 0 -0, în deplasare cu CS Universitatea Craiova. Meciul de pe Stadionul „Ion Oblemenco” a început cu o întârziere de 45 de minute, după ce chiar înainte de fluierul de începere al arbitrului Horaţiu Feşnic, nocturna a căzut, în urma unei pene de curent. Defecţiunea fost însă remediată în timp util, motiv pentru care jocul s-a putut disputa. Gazdele încep mai bine şi Mitriţă are două ocazii mari de a deschide scorul, în minutele 3 şi 6. Replica oaspeţilor vine în min. 16, când şutul lui Panţîru este respins in extremis de Pigliacceli. Acelaşi Panţîru, în min. 23, trimite de puţin pe lângă poartă, pentru ca patru minute mai târziu, Mitriţă să aibă golul în vârful bocancului, însă acelaşi Panţâru (cel mai bun jucător al Iaşului) să devieze balonul în corner. În min. 34, şutul lui Burlacu, de la 20 de metri, este respins peste transversală de Rusu, pentru ca în ultimul minut al primei reprize, Mitriţă să nimerească bara! Imediat după reluare, în min. 49, Glavina, scăpat singur în careu cu Rusu nu-l poate învinge pe portarul oaspeţilor şi tabela rămâne intactă. În min. 54, Bancu îl întinde serioas pe goal keeper-ul ieşean, însă acesta reuşete să respingă balonul peste poartă. Ieşenii reuşesc să scoată un punct important pe terenul Craiovei, o formaţie care în sezonul trecut a obţinut 12 puncte din cele patru întâlniri cu moldovenii. Au evoluat formaţiile: CSU Craiova: Pigliacelli – R. Popa (min. 72 Markovic), Gardoş , Tiago – Dimitrov (min. 36 Briceag), Mateiu, Cicâldău, Bancu – Burlacu, Glavina (min. 65 Bărbuţ), Mitriţă: FC Politehnica Iaşi. Rusu – Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Panţîru – Cioinac, Chelaru – Ştefănescu (min. 65 Bosoi), Kizito (min. 77 P. Petre), Pârvulescu (min. 60 Mimmoun) – A. Cristea. În etapa viitoare, FC Poli Iaşi va întâlni sâmbătă, 28 iulie, de la ora 21.00, în Copou, pe Astra Giurgiu. (E.M.)