Modificări importante în circulaţia autovehiculelor din municipiu

La ultima şedinţă a Comisiei de circulaţie din cadrul Primăriei au fost luate o serie de măsuri privind fluidizarea traficului auto din municipiu, care urmează să intre în vigoare în perioada următoare. Astfel, se va institui sensul unic pe str. Barbu Lăutaru, tronson cuprins între str. Smârdan si str. Rândunica, pe str. Romană, tronson cuprins între str. Decebal până la blocul M2 (str. I. Neculce, sens spre Podul de Piatră), pe str. Delfini, sens dinspre str. V. Lupu spre str. Ciurchi, dar şi pe pe str. Dumbrava Roșie astfel: pe sensul de coborâre, tronsonul cuprins între str. Toma Dumitrescu și str. G. Coșbuc, pe sensul de urcare, tronsonul cuprins între str. Toma Dumitrescu și str. G. Topârceanu, sens unic pe str. Logofăt Tăutu (fosta Sulfinei), tronson cuprins între str. L. Catargi și str. N. Gane, cu sens de mers spre N. Gane. Vor fi amenajate două noi treceri de pietoni pe stradela Săulescu, la intersecție cu str. Silvestru, şi pe str. Ciurchi, la Tudor Center. Indicatorul cu „Oprirea interzisă” va fi montat pe str. Spital Pascanu, în zona Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, pe str. Th. Pallady, str. Buna Vestire, str. M. Kogălniceanu și str. Ralet, şi pe str. Inculeț, tronsonul cuprins între șos. Nicolina și pârâul Nicolina (zona benzinăriei Mol). Trecerea de pietoni de pe str. N. Bălcescu, la intersecție cu str. V. Conta, va fi desfiinţată. Tot în cadrul şedinţei comisiei de circulaţie s-a luat măsura sincronizării semafoarelor timp verde pentru tramvai și autovehicule la stânga pe bd. N. Iorga, la pasajul Căi Ferate, montarea unui indicator cu „Interzis virajul stânga” la intersectia șos. Nicolina – str. Arh. Berindei, precum şi amenajarea unui sens giratoriu în intersecția străzilor I. Creangă – Fântânilor – A. Vlaicu.  O altă măsură va permite circulația auto și pe linia de tramvai în dreptul peroanelor de pe șos. Moara de Foc – Pasaj Octav Băncilă, nstituire Sens unic pe str. Ciurchi, tronsonul cuprins între str. Han Tătar și str. V. Lupu, sens de mers spre str. V. Lupu. De asemenea, s-a mai decis înființarea unei treceri de pietoni pe Al. M. Sadoveanu, în dreptul stațiilor de transport public din dreptul cartierului Carol I, semaforizarea intersecției de la Pod Metalurgie în tandem cu cele doua Splaiuri, instituirea circulației în ambele sensuri pe str. Ornescu, cu verde intermitent dreapta, la intersecție cu str. Elena Doamna, circulația din intersecția str. Han Tătar – str. Ciurchi se va realiza prin ocolire dreaptă a insulei, precum şi amenajarea unui peron stație mijloace de transport în comun pe str. Palat, în dreptul Sălii Polivalente, sens de mers spre Podu Roș. (E.M.)