Comitet Consultativ pentru Probleme de Siguranţă Rutieră la nivelul Prefecturii

Având în vedere numărul mare de accidente rutiere grave înregistrate în luna iulie în județul Iași, autorităţile locale încearcă să găsească soluţii pentru eliminarea producerii unor astfel de evenimente nedorite în paralel cu creşterea siguranţei participanţilor la trafic. În acest fel, la propunerea prefectului Marian Şerbescu, la nivelul judeţului Iaşi va fi înfiinţat un Comitet Consultativ pentru Probeleme de Siguranţă Rutieră, care va funcţiona la nivelul şi sub autoritatea Instituţiei Prefectului. Decizia a fost luată, miercuri, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la sediul Prefecturii, la care au fost prezenţi, pe lângă prefectul Marian Şerbescu,  reprezentanți ai Poliției Rutiere, Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, precum şi ai comunelor Ciurea și Miroslava. „În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că astfel de ședințe de lucru, cu rol consultativ, trebuie să se permanentizeze, pentru a exista o continuitate în ceea ce privește abordarea soluțiilor menite să crească siguranța participanților la traficul rutier. De aceea, am decis să organizăm un Comitet Consultativ pentru Probleme de Siguranță Rutieră, comitet care să funcționeze la nivelul Instituției Prefectului Județului Iași și care să se întâlnească trimestrial și în cadrul căruia să fie analizate toate problemele de trafic din județul Iași. Vor fi invitați la ședințe reprezentanți ai Consiliului Județean Iași, ai Primăriei municipiului Iași, ai primăriilor din Zona Metropolitană, ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Vom coopta și reprezentanți ai mediului academic, împreună cu care să identificăm soluții care să ofere mai multă siguranță tuturor celor care circulă pe drumurile publice”, a declarat, la finalul întâlnirii, prefectul Marian Şerbescu. Potrivit bilanţului prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), în primul semstru al anului curent, numărul accidentelor rutiere grave înregisrate în judeţul Iaşi a scăzut cu 10% faţă de anul trecut iar numărul persoanelor decedate în urma acestor accidente s-a diminuat cu 34%. De asemenea, a scăzut cu 5% şi numărul victimelor rănite uşor în urma accidentelor rutiere produse în judeţ. Cu toate acestea, numărul accidentelor rutiere grave se menţine ridicat, motiv pentru care se impun măsuri urgente pentru diminuarea până la eliminarea totală a acestui fenomen. Potrivit datelor oficiale ale IPJ, principalele cauze de producere a accidentelor rutiere în judeţul Iaşi, în primele şase luni ale anului curent, au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor şi traversarea neregulamentară de către pietoni. În perioada mai sus menţionată, poliţiştii rutieri  ieşeni au aplicat  33.307 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002. Au fost reţinute în vederea suspendării 3.594 de permise de conducere şi au fost retrase 584 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate şi cercetate 680 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. (E.M.)