O NOUĂ PORȚIE NECESARĂ DE DOR

Vorbim astăzi despre luna întoarcerii acasă a celor plecați să lucreze în străinătate. De regulă acești ”oameni fără soluții în țara lor”, ajunși la limita răbdării, dar și a găsirii unor soluții existențialiste, au ales calea pribegiei, plecând de lângă familiile lor ”încotro au văzut cu ochii”. Primele ieșiri în aara României, la modul organizat, cu contract de muncă, s-au întâmplat după aderarea României în spațiul Uniunii Europene, țara aleasă fiind Spania, pentru căpșunile ei și Italia pentru bătrânii care aveau nevoie de ”ștergători de funduri”, sensibili, săritori și, deloc de neglijat cu nevoie de bani cât mai urgent. Au urmat imediat Anglia, Danemarca, Germania, Franța, fiecare țară oferind oportunități imediate, în depozite en gross, agricultură, servicii sau piața liberă a hoției și a cerșetoriei. Aceasta din urmă era formată și aparent ocupată de turci, iugoslavi, albanezi, sârbi, astfel încât, românilor și moldovenilor le-a rămas doar șansa ocupării acestui segment de activitate deloc de neglijat de înavuțire prin hoție, jaf și tâlhărie, folosindu-se de atacuri fulgerătoare asupra celor care își revendicau dreptul de a fi liderii spațiului aflat în dispută. Nu putem să ne mai ascundem sub corcoduș, făcându-ne că nu înţelegem răul major pe care ni l-au făcut țiganii care au ucis, violat, jecmănit o populație care uitase ce înseamnă să fii tâlhărit la tine pe stradă, să fii atacat și jecmănit cu cuțitul la gât. Am spus țiganii și nu românii, chiar dacă parte din ei au venit din România.
Ce ar trebui să înțelegem, evitând să ne facem că nu știm. Când vorbim despre întoarcerea acasă a celor plecați să lucreze în străinătate nu mă refer la infractorii plecați în Europa la furat și nu la muncit cinstit. Mă refer exclusiv la românii care au contacte de muncă în diferitele țări ale UE, realizând performanțe notabile, fie că lucrează în băncile lumii, în spitalele lumii, în institutele de cercetări sau de învățământ superior, precum și în întreprinderile de producție ale Europei, ca specialiști sau chiar ca muncitori necesari procesului tehnologic. Nu ne este rușine nici cu românii care îndeplinesc diferite activități din ansamblul asistenţei sociale sau în agricultură. Oriunde există un român care se respectă, care își valorifică potențialul și talentul, priceperea și competențele într-o relație contractuală legală cu angajatorii europeni, acolo există România, demnă, decentă, pregătită să reacționeze în a produce plus valoare acolo unde priceperea și munca propriu-zisă fac din activitatea acestuia o sursă credibilă și legală de câștig.
În lume, la această oră trăiesc în afara granițelor României 12 milioane de români, din care patru milioane se află în Uniunea Europeană. Când vorbim despre românii care trăiesc în afara granițelor țării mă refer și la românii care vorbesc limba română, chiar dacă aceștia sunt plecați din partea de est a României de dincolo de Prut, unde încă mai există Igor Dodon, (alesul rușilor și nicidecum a românilor) să conducă vremelnic o țară, care își pierde identitatea dacă i se interzice să vorbească limba maternă, (a se citi limba română). Din cei patru milioane de români 140.000 sunt plecați din Iași (aici trebuie să fim fair play și să recunoaştem că 40.000 de români provin din Basarabia, care au domiciliu în câteva comune din zona metropolitană a Iașului). O sută de mii de ieșeni lucrează în afara țării și sunt așteptați în această lună să ajungă acasă. Indiferent de ce gânduri au cei care au zburat în cele patru colțuri ale lumii, indiferent de reușitele acestora acolo unde au reușit să-și găsească o țară mai avută și mai grijulie cu ei, indiferent dacă au de gând să se mai întoarcă definitiv aici, nimeni nu poate să mă contrazică și să-mi spună că aici, la Iași, nu va fi pentru totdeauna și de acum înainte, acasă. Dacă revin în Iași, chiar și pentru că și-au uitat bricheta sau pachetul de țigări, ei tot acasă vor reveni. Nimeni nu-i poate da afară din înțelesul profund al termenului acasă. Poate de aceea ne-am gândit să le aducem aminte că, indiferent de spațiilor europene pe care le-au ocupat, acolo nu vor găsi ceea ce noi le vom oferi în cele patru weekend-uri ale lunii august. Emoția poeziei și a cântecului românesc, acest bandaj al sufletului rigidizat de ritmul la care au fost nevoiți să se racordeze, indiferent de domeniile în care se lucrează.
În fața Primăriei le vom oferi câte două ore de poezie autentică, în lectura autorilor, atât a celor de mare notorietatea care scriu astăzi în istoria literară pagina poeziei române actuale , cât și a tinerilor poeți ,care vin puternic din urmă și care ar putea să fie copiii sau chiar nepoții celor care se întorc acasă, pentru clipa miraculoasă de îmbrățișare și sensibilitate găsită doar în spațiul mioritic. Doar de aici pot să-și consolideze rezervele de dor cu ajutorul căruia vor mai rezista un an în depărtările celor patru colțuri ale lumii.
ADI CRISTI