Uleiul de cocos a câştigat tot mai multă popularitate în ultimii ani, fiind util atât pentru uz exten, cât şi intern.
Iată ce beneficii are uleiul de cocos pentru sănătate.
Cocosul are o aromă minunată și în plus are și beneficii pentru sănătate. Uleiul de cocos este solid la temperatura camerei, și devine lichid odată cu creșterea temperaturii.
Potrivit datelor furnizate de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA), o linguriță sau 15 ml de ulei de cocos conține:
● 120 calorii
● 0 g de proteine
● 14 g de grăsime, din care 12 g este saturată, 1 g este mononesaturată și 0,5 g este polinesaturată
● 0 mg de colesterol
Iată ce beneficii are:
Uleiul de cocos protejează firul de păr
Uleiul de cocos ajută la o creștere sănătoasă a părului și conferă strălucire. Acesta este motivul pentru care este folosit ca ulei de îngrijire a părului și în compoziția diferitelor produse de îngrijire a părului. Se poate folosi și uleiul de cocos virgin organic. Pur și simplu se aplică pe păr sau se folosește ca o mască pentru păr. Scalpul se poate masa cu ulei de cocos, pentru a preveni mătreața.
Pentru vârfurile deteriorate se aplică puțin ulei de cocos pe vârfuri și se masează, fără a necesita spălarea.
Uleiul de cocos și sănătatea pielii
Știați că uleiul de cocos este un aliat excelent pentru piele? Uleiul de cocos pur presat la rece, organic, nemodificat genetic, acționează ca un hidratant eficient pentru toate tipurile de piele, mai ales pielea uscată. Spre deosebire de uleiul mineral, nu poate avea efecte adverse asupra pielii.
De asemenea, ajută la tratarea diferitelor probleme ale pielii, inclusiv psoriazis, dermatită, eczemă și alte infecții ale pielii. Din acest motiv, uleiul de cocos este ingredientul de bază pentru diferitele produse de îngrijire a corpului, cum ar fi săpunurile, loțiunile și cremele care sunt folosite pentru îngrijirea pielii. Uleiul de cocos poate chiar să întârzie apariția ridurilor și a îmbătrânirii pielii, datorită proprietăților antioxidante.
Uleiul de cocos poate fi aplicat ca loțiune hidratantă emolientă după baie, poate fi folosit pentru îndepărtarea machiajului, inclusiv în zona ochilor, ca balsam de buze, ca agent cicatrizant, pentru dermatită atopică, după bărbierit sau epilare, ca ulei de baie, pentru picioare crăpate, după expunerea la soare, pentru exfolierea (împreună cu zaț de cafea), pentru înmuierea cuticulelor etc.
Uleiul de cocos are un factor de protecție solară de 4 astfel încât poate oferi o mică protecție împotriva soarelui. Cu toate acestea, dacă sunteți expuși la radiații solare mai mult timp, trebuie folosită și o altă metodă de protecție solară cu FPS mai mare.
Uleiul de cocos și scăderea în greutate
Uleiul de cocos poate fi util și pentru pierderea în greutate. Uleiul de cocos nerafinat, presat la rece poate ajuta la reducerea grăsimii abdominale, dacă înlocuiește alte tipuri de ulei. Este, de asemenea, ușor de digerat în comparație cu alte uleiuri comestibile și ajută la funcționarea sănătoasă a sistemului endocrin.
Trigliceridele cu lanț mediu din uleiul de cocos pot crește numărul de calorii pe care le arde organismul în comparație cu aceeași cantitate de calorii din grăsimile cu lanț lung. Crește rata metabolică a organismului, arzând mai multe calorii și ajutând persoanele obeze și supraponderale să piardă în greutate.
Uleiul de cocos și sănătatea orală
Calciul este o componentă importantă a dinților. Deoarece uleiul de cocos facilitează absorbția calciului de către organism, acesta ajută la dezvoltarea unor dinți puternici. De asemenea, poate preveni cariile și poate reduce gingivita și depunerile de tartru.
Poate fi folosit la periaj împreună cu pasta de dinți, aplicat direct pe zonele afectate sau prin clătirea gurii cu ulei (oil pulling).
Uleiul de cocos are proprietăți antimicrobiene, antivirale și antifungice
Unele bacterii și virusuri sunt acoperite cu un strat de lipide ce ce protejează ADN-ul. Când este consumat, uleiul de cocos distruge membrana lipidică, ucigând agenții patogeni fără a distruge gazda. Proprietățile antimicrobiene sunt date de monogliceridele și acizii grași liberi (în principal acidul lauric și acidul capric) care se găsesc în uleiul de cocos.
Uleiul de cocos și sănătatea inimii
Uleiul de cocos reduce trigliceridele, LD-colesterolul și colesterolul total în timp ce crește HDL-colesterolul sau colesterolul „bun” și îmbunătățește funcția antioxidantă și factorii de coagulare a sângelui.
Acidul lauric prezent în uleiul de cocos ajută la prevenirea diferitelor probleme cardiace cum ar fi nivelurile ridicate ale colesterolului și tensiunea arterială ridicată. Trebuie consumat însă cu moderație, la fel ca orice alte surse de grăsimi.
Toate uleiurile de cocos sunt la fel?
Categoric NU. Rafinarea, procesarea și dezodorizarea pot schimba compoziția chimică a uleiului de cocos și pot reduce semnificativ nivelul de antioxidanți benefici. Pentru consum alimentar se recomandă uleiul de cocos virgin și/sau organic, produs prin presare la rece, fără procesare chimică.
Există în esență doar două tipuri de ulei de nucă de cocos: virgin și rafinat. Uleiul virgin este parfumat și are gust de nucă de cocos, în timp ce uleiul rafinat este lipsit de gust și de miros.
SFATURI
● Uleiul de cocos trebuie consumat cu moderație.
● Evitați produsele care conțin ulei de cocos hidrogenat.
● Păstrați ulei de cocos într-un loc răcoros, întunecat. Ca și alte grăsimi saturate, este solid atunci când este la temperatura camerei și lichefiază când este încălzit.
● Spre deosebire de majoritatea altor uleiuri, uleiul de cocos are un punct de topire ridicat – aproximativ 24-25 grade Celsius.
● Dacă este aplicat extern pe păr sau piele, se lasă la topit într-un vas. Dacă se folosește la gătit, se poate adăuga solid.
Sursa: www.postamedicala.ro