24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
O exprimare nefericită, dar inofensivă, al ministrului Daea al Agriculturii, a adus holocaustul porcin în atenţia opiniei publice. ”Inventatorul grijii față de oaie”, într-o țară care a dat Miorița ca valoare fundamentală poporului român, Petre Daea, a încercat să hiperbolizeze tragedia din luma umană în lumea animală, încercând doar să păstreze dramatismul evenimentului, să-l transfere și în lumea porcinelor, lume greu încercată, cu sute de mii de exemplare sacrificate pe altarul luptei cu pesta porcină.
Scuzele imediate pe care Petre Daea le-a solicitat poporului evreu a reușit să mai elibereze un oftat ușurat din partea liderilor evrei, deveniți pe bună dreptate foarte sensibili la tot ceea ce înseamnă atac antisemit, oricât de m*(c și de învăluitor ar putea să fie acesta. Mai mult, de această dată în Sighetul Marmației, un alienat mintal aflat în libertate a scris pe pereții casei memoriale Elie Wiesel (laureatul Premiului Nobel pentru Pace – 1986) mesaje antisemite, violente, greu de imaginat astăzi, după 77 de ani ce au trecut de la Pogromul de la Iași, de exemplu. Mesajele în sine erau atacuri verbale directe la adresa lui Elie Wiesel, a poporului evreu, terminându-se cu o prelungire a celui mai la modă atac golănesc: MUIE PSD. De această dată PSD a cedat locul lui Merkel, Putin, Trump (sic!)
Acest timp de asocieri șocante (porcul cu omul), ce se doresc a pune în prim plan tragismul situației, nu fac bine lumii, atâta timp cât aceasta este din ce în ce mai des populată de răuvoitori, de șmecheri, de așa ziși vânători de slăbiciuni umane, pe care nu ezită să le speculeze la maxim, ridiculizând cele mai dramatice situații prin care omenirea a trecut și astfel este obligată să treacă din nou. Nefericirea nu este o predispoziție, ea poate fi considerată prin excelență un accident nedorit, dar care, o dată întâmplat, cu greu mai poate fi atenuat. Oamenii sunt nefericiți nu pentru că aceasta este o rochie de seară sau un costum de sport de dimineață. Nefericirea este rezultatul atacurilor virulente asupra echilibrului de care o persoană are nevoie pentru a se descurca în viață, mai ales astăzi când se prezervă o singură cale, aceasta fiind calea lui descurcă-te singur. Din exterior sună frumos, tentant chiar. Ai libertatea să fii tu însuți, așa cum ai libertatea să decizi în numele tău, pentru tine, fără a uita contextul în care va trebui să te încadrezi, să te raportezi. Chiar dacă totul îți aparține, de la inițiativă la beneficiul rezultatului, nu ai cum să nu ții cont de conjunctură, de mediul înconjurător, de aproapele tău lângă care decizi să se întâmple ceva. Nu contează ce, atâta timp cât totul îți este permis, doar să nu deranjezi, doar să nu calci fără voie alte teritorii adiacente sau chiar străine interesului tău.
Nefericirea devine acaparatoare în momentul în care nu ai soluții de a te desprinde din starea generală în care te-ai complăcut, fără nici o reacție, lăsându-te dus de val, cu atât mai mult cu cât acest drum stăpânit de mișcări browniene nu mai are cale de întoarcere.
Poate de aceea nefericirea face parte din categoria deznodămintelor de lungă durată, copleșitoare și imposibil de evitat dacă nu ești pregătit să te revolți, dacă nu ești pregătit să tai răul de la rădăcină, dacă nu ai forța necesară desprinderii, învingerii acelei inerții a lamentației, suficient de puternică și de sâcâitoare pentru a te ține prizonierul spaimelor neînțelese, greu de explicat, mai ales ție, într-un obositor și periculos solilocviu, acaparator până la disperare.
Nimeni nu te mai poate salva. Nimeni nu mai este cu tine. Nimeni nu-ți mai întinde o mâna. Totul și toți se îndepărtează, exilându-te în acea formă de singurătate în care nu te mai recunoști, în care nu mai recunoști nici un semn, nici o punte, nici un capăt de sfoară. Într-o astfel de stare ai nevoie de o lumină, de o flacără, de un punct luminos care să-ți reseteze așteptările, care să-ți dea speranța că undeva, în fața ochilor tăi, există o speranță, există o stare de optimism în care gestul tău de apropiere să se transforme într-o primă comunicare voluntară, necesară și imposibil de ignorat acum, după ce nefericirea ta ți-a demonstrate că nu ai cum să trăiești în acea violență murdară, impersonală, greu de asumat. Porcii, chiar dacă personifică cel mai bine o anume categorie de oameni, nu au cum să conștientizeze drama prin care trec azi, din cauza bolii necruţătoare, neavând acea conștiință de sine pe care oamenii o au, raportându-și manifestările, stările, la relațiile pe care le pot stabili cu mediul înconjurător, cu semenii lor și nu în ultimul rând cu universal.
Între tristețe și nefericire poate să încapă un întreg popor în care visul nu mai are loc, iar visarea poate fi, de această dată pentru noi, o ”pestă umană”.
ADI CRISTI
