„Dubla” lui Andrei Cristea aduce prima victorie a Iaşului în campionat

Greu, foarte greu, au obţinut elevii lui Flavius Stoican primul succes din acest campionat, asta după o partidă în care, spre final, gazdele au jignit profund fotbalul, apelând la trageri repetate de timp şi faulturi dure la adresa adversarilor. A fost, până la urmă, Poli Iaşi – FC Botoşani 2-1 (2-0), rezultat în urma căruia gazdele au urcat în clasament până pe locul 10. Meciul a început cu o tatonare excesivă din partea ambelor echipe, primul şut spre poartă, aparţinându-i lui Golfca, fiind înregistrat abia în min. 12. Oaspeţii au mai mult iniţiativa şi în min. 18, grecul Soleidis trimite puţin pe lângă buturile porţii lui Denis Rusu. Încet-încet, gazdele îşi revin din amorţeală şi în min. 23, şutul lui Dylan Flores, de la 25 de metri, nimereşte tranversala porţii lui Pap! În min. 30, Frăsinescu se poziţionează excelent la marginea ccareului mare şi îl blochează pe Golofca, care scăpase spre poarta lui Rusu. Un minut mai târziu, ieşenii deschid scorul, prin Andrei Cristea, care a făcut şah-mat apărarea adversă, înscriind frumos, de la 18 metri, pe lângă portarul Pap. Cinci minute mai târziu, acelaşi Andrei Cristea (cel mai bun jucăror de pe teren) majorează avantajul gazdelor, după un şut senzaţional de la marginea careului. Ultima fază a primei reprize aparţine oaspeţilor, însă şutul lui Gologca (min. 45) din marginea careului mare este respins în out de Frăsinescu. Repriza secundă debutează cum nu se poate mai rău pentru gazde, Mihai Roman II reducând din diferenţă, la un minut după intrarea pe teren, după o relaure cu capul din careul mic. Imediat după încasarea golului, ieşenii schimbă total registrul tactic, trecând la o apărare supraglomerată, atacuri dure la adresa adversarilor şi repetate trageri de timp. Oaspeţii atacă în valuri poarta lui Rusu, pentru a obţine, in extremis, egalarea, însă atât Golofca, cât şi Mihai Roman II sunt imprecişi în faţa poarţii. Gazdele obţin, în final, victoria, însă jocul prestat de elevii lui Flavius Stoican nu a convins. O parte însemnată la succesul ieşenilor s-a datorat şi oaspeţilor, care au evoluat în Copou fără determinarea şi pofta de joc manifestate în celelalte partide din debutula cestui sezon. Au evoluat echipele: FC Poli Iaşi: Rusu – Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Sin – Chelaru (min. 81 Zaharia), Cioinac – L. Rus, Flores (min. 76 P. Petre), Pârvulescu(min. 71 Mihăescu) – A. Cristea; FC Botoşani: Pap – Patache, Burcă, Miron (min. 36 Chindriş), Soleidis – Rodrigues, Oaidă (min. 81 Papa), Ongenda – Chitoşcă, Golofca, Breikalo (min. 55 Mihai Roman II). În etapa viitoare, FC Politehnica Iaşi va întâlni în deplasare, sâmbătă, 25 august, de la ora 18.00, formaţia Dunărea Călăraşi. (E.M.)