Festivalul Naţional de Folclor „Muguraşii”, la cea de-a VII-a ediţie

Școala Gimnazială din localitatea ieşeană Prisăcani a organizat la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Național de Folclor ”Mugurașii”, eveniment care are ca scop stimularea tinerilor în vederea păstrării, transmiterii şi revigorării folclorului românesc, a datinilor şi obiceiurilor populare româneşti, promovând folclorul  muzical – coregrafic autentic. Obiectivele festivalului au constat în formarea unor abilităţi de manifestare a personalităţii prin cântec, dans, costum şi obicei popular, cultivarea încrederii şi respectului de sine prin activităţi cultural – artistice, dezvoltarea spiritului de echipă, a colaborării între şcolile implicate în proiect şi promovarea multiculturalităţii. Ediția din acest an s-a bucurat a 23 de ansambluri și soliști din 5 zone folclorice: Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat și Transilvania, respectiv 16 județe ale țării. De asemenea, ne-am bucurat și de o prezență internatională, prin participarea a trei ansambluri folclorice de pe celălalt mal al Prutului, din Suhuluceni, Abaclia și Măcărești, Republica Moldova. A fost un schimb de experiență util și interesant la care au participat peste 500 de elevi, care a avut ca ca scop promovarea comunității Prisacani, a folclorului autentic, precum și realizarea unui schimb de experienţă între şcoli. Activitatea a debutat cu tradiționala paradă a portului popular pe traseul școală – primărie, moment de o frumusețe aparte, în care locuitorii comunei au putut admira costumele populare specifice zonelor participante. Inedit este şi faptul că evenimentul folcloric din acest august s-a individualizat în raport cu edițiile precedente printr-o creștere a numărului de participanți, dar și a calității spectacolelor prezentate. După deschiderea festivă, a urmat secțiunea de interpretări, evoluţia formaţiilor și a soliștilor de muzică populară fiind recompensată cu diplome de excelență, respectiv cu premii speciale pentru promovarea tradițiilor și cu trofee pentru promovarea folclorului românesc, pentru originalitate, respectiv pentru cel mai frumos costum popular. (E.M.)