Bărbatul care a furat pistolul jandarmeriţei la protestul din 10 august, arestat pentru 30 de zile

Bărbatul care a sustras pistolul jandarmeriţei agresate la protestul de pe 10 august din Piaţa Victoriei a fost arestat pentru 30 de zile, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în forma sustragerii unei arme şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, a anunţat marţi Diana Sarca, purtător de cuvânt la Poliţia Capitalei.

„A fost formulat un apel către populaţie pentru recunoaşterea unui bărbat care apărea în imagini, principal bănuit în comiterea infracţiunii de furt. Aici vorbim de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În urma unei informaţii transmise către IPJ Ilfov, care a fost direcţionată cu operativitate la Poliţia Capitalei, bărbatul a fost identificat, depistat şi condus la audieri. Acesta a fost reţinut sub aspectul săvârşirii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în forma sustragerii unei arme şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. A fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, în prezent fiind sub efectul mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru cele două infracţiuni”, a precizat Sarca.

Ea a adăugat că bărbatul i-a condus pe anchetatori la locul unde a fost ascunsă arma furată, un pistol „Carpaţi” de calibrul 7,65, menţionând că au fost găsite patru cartuşe nefolosite, precum şi tubul unuia dintre cele două trase de inculpat pe un teren viran din comuna Petrăchioaia, judeţul Ilfov.

„În data de 20, în urma activităţilor desfăşurate fără întrerupere în toată această perioadă, inculpatul i-a condus pe anchetatori şi a fost depistată arma sustrasă. Se afla îngropată la marginea unei bălţi de pescuit, de pe raza comunei Petrăchioaia, judeţul Ilfov. Arma a fost îngropată în acea locaţie încă din ziua de sâmbătă. De asemenea, au fost găsite patru cartuşe neutilizate, bărbatul conducând şi la locul unde a executat, în afara spaţiului, vorbim de un teren viran, două focuri de armă, unul dintre tuburi fiind găsit. În acest moment, sunt continuate cercetările în vederea depistării tuturor persoanelor care au implicaţii în acest caz. Bărbatul nu are o motivare pentru modul în care s-a manifestat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Potrivit Dianei Sarca, în acelaşi dosar au mai fost arestaţi preventiv (tot pentru 30 de zile) doi bărbaţi din Bucureşti, de 24 şi respectiv 30 de ani, pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„În noaptea de 10 spre 11 august a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au declanşat cercetări într-o cauză privind comiterea infracţiunilor de ultraj în forma de agresiuni comise asupra a doi jandarmi, de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în forma sustragerii unui pistol şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi, de asemenea, au fost ridicate şi vizionate mai multe seturi de imagini care surprindeau momentele comiterii faptelor. În urma cercetărilor desfăşurate de către PTB şi DGPMB – Serviciul Omoruri, au fost identificaţi doi bărbaţi care au fost conduşi la audieri, ulterior, pe numele acestora fiind emise ordonanţe de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Au fost prezentaţi instanţei, care a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, a afirmat oficialul Poliţiei Capitalei.

Marţi, după audierile din Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, le-a mulţumit structurilor din cadrul MAI pentru modul cum au acţionat în cazul recuperării armei sustrase de la jandarmeriţă la protestul din 10 august.

„Poliţia Română, ieri, a identificat arma dispărută. Pentru noi, este o activitate pe care am reuşit să o ducem la sfârşit cu succes şi vă rog să ne credeţi că am fost extrem de capacitaţi să găsim arma într-o perioadă scurtă de timp. Vreau să adresez pe această cale mulţumiri celor care au coordonat activităţile de identificare a armei. Şi, ca să înţelegeţi, mulţumirile mele se adresează tuturor structurilor de Poliţie, pentru că această activitate se desfăşoară într-o strânsă colaborare, dar şi structurii de crimă organizată coordonate de domnul Gavriş”, a declarat Carmen Dan. AGERPRES