Adrian Năstase: Scrisoarea lui Giuliani – un semn că oamenii s-au trezit din narcoticele unora ca Macovei

Fostul premier Adrian Năstase a declarat luni că scrisoarea transmisă autorităţilor române de Rudoph Giuliani are o semnificaţie importantă şi reprezintă un semn că şi oamenii din străinătate s-au trezit din „narcoticele” unora ca Monica Macovei.

„Am văzut (scrisoarea – n.r.), dar mi se pare ciudat că trebuie să vină cineva din afară să ne spună că aceste protocoale nu sunt în ordine. (…) Această scrisoare din partea dlui Giuliani are o semnificaţie importantă şi ea arată o modificare de abordare, inclusiv în SUA, în legătură cu un anumit mod de funcţionare a justiţiei, bazată pe acest tip de raporturi între parchete, între procurori şi serviciile secrete. În contextul cunoscut din SUA, unde au apărut numeroase tensiuni de acelaşi tip, această scrisoare reflectă o lecţie învăţată, cum spun adeseori englezii, despre ceea ce poate să însemne ca risc pentru democraţie o colaborare care trece dincolo de ceea ce înseamnă interesele legate de securitatea naţională. (…) Eu cred că este vorba de o mărturie, de un mesaj, de un semn că oamenii şi în străinătate s-au trezit din narcoticele pe care le-au administrat unii ca Monica Macovei şi alţii, care prin intermediul reprezentanţilor Partidului Democrat au încercat să controleze situaţia politică din România. Eu cred că este vorba de un mesaj politic important şi lucrul acesta trebuie avut în vedere”, a afirmat Adrian Năstase, care a fost prezent la deschiderea Reuniunii anuale a diplomaţiei române.

Întrebat dacă în timpul mandatului său au existat astfel de protocoale, el şi-a exprimat speranţa că nu.

„Cred că trebuie să tragem nişte concluzii serioase din ceea ce s-a întâmplat în ultimul deceniu, un deceniu dominat de aceste înţelegeri care au minat de fapt justiţia şi pornind de la aceste lucruri să căutăm într-adevăr să sprijinim reforme viabile. Mă uit cu foarte multă pasiune la unii dintre cei care au introdus acest virus al abuzului în mecanismele de justiţie, ajung să fie victime. Nu vreau să dau nume, poate cândva voi da câteva exemple”, a mai spus fostul premier. AGERPRES