Tăriceanu, la Reuniunea diplomaţiei: Există deja suficiente probe că în România mişcările de stradă nu sunt autonome

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că există suficiente probe care arată că în România mişcările de stradă nu sunt autonome, ci sunt „cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii”.

„De vreo două decenii şi-a făcut simţită prezenţa în lumea occidentală, în democraţiile reprezentative, o altă formă de violenţă colectivă: violenţa străzii, a mişcărilor de tip Occupy, Rezist, Indignados, Uniţi salvăm. Nu este vorba cel mai adesea decât de o violenţă de limbaj şi de atitudine. Încă rar, din fericire, această violenţă ia forme agresive, amintind de Europa Centrală a anilor ’20 sau ’30. În realitate, noul populism nu are nevoie de violenţa brutală a gestului atâta timp cât obiectivul mişcărilor de stradă de pe Wall Street până în Piaţa Victoriei este acela de a inspira neîncrederea societăţii în guvernele democratic alese, în reprezentarea politică şi în valorile liberale. Clasa politică a cărei legitimitate este dată de votul universal şi de procedurile parlamentare este prezentată ca fiind global coruptă şi incompetentă. Această patologie a violenţei difuze ce mizează pe generalizarea neîncrederii în instituţiile democratice este prezentă în proporţii diferite în toate societăţile occidentale, numai că la noi ea prezintă, însă, câteva trăsături agravante, există deja suficiente probe că în România mişcările de stradă ce au loc cu repetiţie nu sunt mişcări sociale autonome, ele sunt doar cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii, care de 15 ani au creat pentru România un brand de ţară adoptat fără rezerve sau examinare critică de o parte a societăţii civile şi de presă. Acest brand este – România este o ţară coruptă, clasa politică este coruptă”, a spus Tăriceanu, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române. AGERPRES