Un nou studiu demonstrează ineficacitatea suplimentelor cu omega-3 pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare

Suplimentele cu omega-3, acizi graşi care se regăsesc în peşte şi sunt recomandaţi pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, nu oferă de fapt protecţie celor care suferă de diabet în faţa acestor afecţiuni, conform unui studiu de amploare efectuat în Marea Britanie care se alătură unui număr din ce în ce mai mare de concluzii ştiinţifice ce merg în această direcţie, relatează luni AFP.

Peste 15.000 de persoane cu diabet, care nu sufereau de afecţiuni cardiovasculare, au participat la un studiu realizat în Marea Britanie, condus de cercetători de la Universitatea Oxford şi finanţat de British Heart Foundation.

Rezultatele au fost publicate duminică în New England Journal of Medicine, cel mai prestigios jurnal medical din Statele Unite.

În cazul a jumătate dintre participanţi a fost administrată zilnic o capsulă cu omega-3, în timp ce cealaltă jumătate, fără să ştie acest lucru, a primit o capsulă placebo, care conţinea doar ulei de măsline.

Subiecţii au fost monitorizaţi, în medie, puţin peste şapte ani.

Studiul este cu atât mai semnificativ cu cât eşantionul de participanţi este mai mare – peste 15.000 de persoane. În plus, subiecţii au fost repartizaţi în mod aleatoriu în două grupuri, ceea ce reprezintă cea mai riguroasă metodă de observare a eventualului efect al unui tratament.

Conform rezultatului, numărul evenimentelor cardiovasculare grave, a cazurilor de cancer sau de deces a fost aproximativ egal în ambele grupuri. Nu a existat nicio diferenţă statistic semnificativă între cele două.

Aceste rezultate demonstrează că în cazul persoanelor diagnosticate cu diabet administrarea de omega-3 în fiecare zi nu reduce riscul de boli cardiovasculare.

În ianuarie 2018, o analiză a zece studii în care au fost implicate 78.000 de persoane, publicat în jurnalul JAMA Cardiology, a concluzionat că omega-3 nu previne afecţiunile cardiovasculare la persoanele care prezintă risc ridicat în acest sens, precizează AFP.

Concluziile altor studii, publicate în 2012, 2010 şi înainte, au mers în aceeaşi direcţie. Îndoiala a fost alimentată, însă, de studiile în care nu a fost utilizată metoda de testare randomizată placebo.AGERPRES