Firmele care vor construi în perioada următoare la Iaşi „clădiri verzi”, respectiv imobile de locuit sau de lucru (hale de producţie sau clădiri de birouri), care respectă normele Uniunii Europene în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi condiţiile de viaţă ale locatarilor, vor beneficia de o reducere a impozitului local de până la 20.000 de euro pe an, o hotărâre în acest sens urmând să fie supusă spre dezbatere şi aprobare în cadrul şedinţei Consiliului Local, programată la sfârşitul acestei săptămâni. Potrivit primarului Mihai Chirica, autorităţile locale au întocmit şi o schemă de minimis, în valoare de două milioane de lei, care va fi acordată în perioada 2019/2021 şi ai cărei beneficiari vor fi investitorii care doresc să construiască clădiri verzi în municipiu. “Schema de minimis presupune o sumă alocată, defalcată pe trei ani, în valoare de două milioane de lei, pe care vrem să o consumăm cu cei care vor construi aceste clădiri verzi, edificii care vor fi atestate şi certificate de instituţiile europene de profil”, a declarat primarul Mihai Chirica, “Prin introducerea acestei scheme de minimis pentru clădirile verzi dorim, practic, creşterea calităţii construcţiilor din oraş. Suntem un oraş în care trebuie să preţuim fiecare metru pătrat de teren şi, pentru acest lucru,a vem nevoie de o eficienţă cât mai mare a construcţiilor”, a adăugat edilul. (E.M.)