Ambasadorul României în SUA, George Maior, va fi audiat de Comisia de Control SRI marţi, 4 septembrie, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele Claudiu Manda. Invitaţia vine în contextul ultimelor declaraţii legate de scrisoarea trimisă de Rudolph Giuliani.
„M-am consultat cu conducerea Comisiei şi îl vom audia marţea viitoare pe 4 septembrie, la ora 11.00”, a susţinut Claudiu Manda pentru MEDIAFAX.
George Maior, actual ambasador al României în SUA şi fost director SRI, a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocat al preşedintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.
„Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar”a declarat, luni, George Maior, ambasadorul României în SUA.
Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunile asupra judecătorilor.
George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.
„În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI”, se arată în scrisoarea transmis de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români.