Proiect european destinat tinerilor artişti, derulat în luna septembrie la Iaşi

Asociația Orașelor Istorice din Slovenia, în calitate de lider,  Asociația pentru Dezvoltare Locală din Abruzzo – Italia (ITACA), Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Fundația Universitară San Antonia din Spania derulează în perioada iunie 2018 – decembrie 2019 proiectul „Young Artists Refreshing Heritage Sites/ REFRESH”, cu sprijin financiar acordat de Comisia Europeană, prin Programul Europa Creativă, pentru proiecte de cooperare legate de Anul European al Patrimoniului Cultural – 2018. După o primă ediție RHW (Refresh Heritage Week) desfăşurată la Ptuj, în Slovenia, unde activitățile proiectului au completat programul Festivalului Art Stays, luna septembrie aduce alte două suite de evenimente ce se vor desfășura sub același generic. Astfel, în perioada 2-9 septembrie, în regiunea Teramo va domni muzica, partenerul italian dând șansa tinerilor muzicieni din țările participante la proiect să se integreze în ”Concerts of the Abbeys”. Partenerul român va fi reprezentat de manager dr. Lăcrămioara Stratulat și de tinerii artiști Emilian Clipa (chitară) și Eugen Toboș (clarinet). La Iași, activitățile RHW se vor desfășura în perioada 11-18 septembrie, tinerii artiști participanți urmând a avea ca sursă de inspirație atât patrimoniul construit al Iaşului, cât și patrimoniul mobil, cu precădere automatele de muzică mecanică, adevăratele vedete ale Festivalului Internațional de Muzică Mecanică, organizat în perioada 14-16 septembrie de Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. Directorul artistic al activităților ce se vor desfășura în contextul RHW Iași 2018 este conf. univ. dr. Cristian Ungureanu, care va propune tinerilor artiști să analizeze modul în care trecutul – reprezentat de patrimoniul material și imaterial – poate interacționa cu prezentul – ilustrat de factorul uman, de artiștii participanți la proiect. Percepția și viziunea lor despre trecut va asigura transmiterea acestuia din urmă către generațiile care vor urma, iar proiectul REFRESH contribuie la obținerea unui astfel de rezultat. (E.M.)