Breaking News
Right-wing protestors argue with police officers during demonstrations following the killing of a German man in Chemnitz, in Chemnitz, Germany September 1, 2018. REUTERS/Hannibal Hanschke

Germania: Cel puţin nouă persoane au fost rănite în două manifestaţii rivale la Chemnitz

Cel puţin nouă persoane au fost rănite sâmbătă în demonstraţii rivale, la care au luat parte mii de persoane, în oraşul Chemnitz din estul Germaniei, relatează dpa.

Cel puţin 25 de infracţiuni au fost înregistrate, printre care acte de distrugere a proprietăţii, vătămări corporale, rezistenţă la arest şi folosirea de însemne ale unor organizaţii interzise.

Au avut loc de asemenea ciocniri între unii demonstranţi şi poliţie când marşul de dreapta a fost dispersat mai devreme decât era prevăzut la statuia lui Karl Marx din oraş.

Un bărbat afgan de 20 de ani a fost atacat şi rănit în afara celor două manifestaţii separate. Potrivit poliţiei, presupuşii atacatori au fost patru persoane neidentificate care şi-au acoperit feţele.

Unul dintre marşuri a avut lor la apelul diverselor mişcări ale dreptei radicale, printre care partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) şi mişcarea Pegida, care este anti-islam şi anti-Merkel.

La celălalt marş au participat contra-demonstranţi, care au dorit să îşi exprime sprijinul faţă de politica guvernului în domeniul migraţiei.

Acest oraş din landul Saxonia este de o săptămână scena mai multor manifestaţii, devenind epicentrul mobilizării împotriva solicitanţilor de azil în Germania după uciderea unui german cu lovituri de cuţit weekendul trecut. O crimă pentru care justiţia a arestat un irakian şi un sirian.AGERPRES