Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) lansează un apel către instituţiile din subordine, către instituţiile centrale şi locale, dar şi către entităţile private din România, de a promova LOGO-ului Centenarului Marii Uniri şi elementele de identitate vizuală ale acestuia prin difuzarea/ folosirea permanentă conform specificului activităţii entităţii în cauză.
„Românii, oriunde s-ar afla ei, în ţară sau în străinătate, ştiu, simt şi sunt conştienţi că aniversarea Centenarului Marii Uniri este momentul simbolic maxim al naţiunii române, o mare şansă, mai ales în actualul context geopolitic, de o importanţă covârşitoare pentru afirmarea şi integrarea propriei istorii şi culturi în marea istorie, cultură europeană şi universală”, a declarat ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, MCIN are în acest an important pentru România, misiunea de a coagula acţiunile care se desfăşoară în 2018 la nivel naţional, în contextul omagierii Centenarului Marii Uniri, printr-o abordare şi o viziune integrată şi unitară.
„Guvernul României, autorităţile centrale şi locale desfăşoară o activitate complexă şi permanentă pentru ca aniversarea Centenarului să se facă aşa cum se cuvine, cu demnitate şi într-un total respect faţă de România şi de locuitorii săi. În acest sens, MCIN reaminteşte instituţiilor care au depus proiecte în cadrul programului dedicat Centenarului Marii Uniri, că acestora le revine obligaţia de a comunica stadiul dar şi datele la care se vor desfăşura evenimentele din cadrul proiectului depus. Reamintim că instituţiile centrale, spre deosebire de cele locale, precum şi ONG-urile au obligaţia legală de a consuma sumele solicitate până la finalul acestui an, în caz contrar, banii vor reveni la bugetul de stat”, precizează MCIN.
La rândul său, MCIN va informa Comitetul Interministerial pentru Centenar condus de premierul României, asupra desfăşurătorului evenimentelor organizate, în vederea unei promovări integrate şi unitare a manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, se mai arată în comunicat. AGERPRES