Variantele digitale corectate ale celor două manuale de Biologie, clasa a VI-a, în care au fost sesizate greşeli, vor fi postate pe platforma manuale.edu.ro, cu celeritate, şi totodată va fi realizată şi trimisă în şcoli o erată tipărită, precizează MEN.
„Având în vedere greşelile sesizate în cele două manuale şcolare aferente disciplinei de Biologie (clasa a VI-a), Ministerul Educaţiei Naţionale aduce următoarele clarificări: variantele digitale corectate ale acestor două manuale şcolare vor fi postate pe platforma manuale.edu.ro, cu celeritate, astfel încât să poată fi utilizate de elevi şi profesori din prima zi de şcoală. Totodată, va fi realizată şi trimisă în şcoli o erată tipărită”, se arată într-un comunicat al MEN.
Totodată, la nivelul ministerului, a fost constituită o Comisie de cercetare pentru a stabili persoanele responsabile de situaţia creată, instituţia urmând a lua ulterior măsurile legale ce se impun.
„În baza contractului subsecvent semnat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Editura Didactică şi Pedagogică SA, EDP s-a obligat să ‘realizeze cu profesionalism obligaţiile asumate în conformitate cu standardele de editare şi tipografice în vigoare, specifice manualelor şcolare, respectiv să asigure protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, tehnoredactarea, conceptul grafic, verificarea de formă şi conţinut, realizarea manualelor digitale, inclusiv interactive, reproducerea în format tipărit şi electronic, editarea manualelor, traducerea în limbile minorităţilor naţionale şi livrarea manualelor la sediile inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti’. Totodată, potrivit contractului de prestări servicii încheiat de CNEE cu evaluatorii şi în conformitate cu angajamentul individual, evaluatorii îşi asumă responsabilitatea pentru calitatea activităţii desfăşurate. Aceeaşi responsabilitate a fost asumată şi de avizatorul ştiinţific. Pentru evitarea unor astfel de situaţii regretabile, procedura de realizare a manualelor şcolare va fi revizuită şi îmbunătăţită, inclusiv prin introducerea unei etape suplimentare de verificare a variantelor finale ale manualelor şcolare, la nivelul inspectoratelor şcolare, prin inspectorii de specialitate”, precizează MEN.
Reprezentanţii ministerului afirmă că au fost întreprinse, până în prezent, toate demersurile şi au fost respectate toate procedurile aplicabile pentru a asigura manuale la începutul anului şcolar.
Potrivit MEN, în urma evaluării calităţii ştiinţifice, cele două proiecte de manuale şcolare pentru disciplina Biologie (clasa a VI-a) au primit 86,92 puncte, respectiv 85,25 puncte, fiind declarate admise.
Cu privire la procedura de selecţie a evaluatorilor cooptaţi şi a specialiştilor externi, MEN menţionează că aceştia au titlul ştiinţific de doctor în domeniul disciplinei sau în domenii conexe celui pentru care aplică, au gradul didactic I în domeniul disciplinei/modulului de pregătire, au absolvit cursuri/module care vizează problematica specifică activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces.
„Cele două proiecte de manuale declarate admise au fost supuse unui proces de avizate ştiinţifică de către un specialist extern, cadru didactic din învăţământul superior, specialist în disciplina Biologie. În intervalul 29.06.2018 – 06.07.2018, cele două proiecte de manuale şcolare aferente disciplinei Biologie (clasa a VI-a) au fost postate pe site-ul manuale.edu.ro, unde profesorii au putut consulta şi alege una dintre cele două variante de manuale şcolare. La data de 27.08.2018, pe platforma CNEE dedicată comenzilor de manuale, manualul şcolar pentru disciplina Biologie (clasa a VI-a) al autoarei Elena Crocnan fusese comandat în 39.405 exemplare, în timp ce manualul autorilor Elena Camelia Afrim, Silvia Olteanu, Ştefania Giersch, Iuliana Tanur, Camelia Manea şi Florina Miricel a fost comandat într-o cantitate de 121.736 de exemplare”, precizează reprezentanţii MEN. AGERPRES