550 de copii cu note bune la învăţătură, proveniţi din familii cu venituri modeste, vor primi înainte de începerea noului an şcolar ghiozdane cu rechizite şi dulciuri, în cadrul ueni acţiuni iniţiate de municipalitatea ieşeană. Aflată îna cest an la cea de-a VII-a ediţie, acţiunea, intitulată „Copii de nota 10”, va avea loc duminică, 9 septembrie, începând cu opra 11.00, în Parcul Expoziţiei. „Sunt vizate familiile defavorizate, care vor să susţină copiii la şcoală şi unde şi noi trebuie să ounem umărul.”, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica. Valoarea totală a unui ghiozdan, cu tot cu rechizite (caiete, stilou, etc.) şi dulciuri este de 122 de lei. În altă ordine de idei, şeful municipalităţii a anunţat că, la Iaşi, noul an şcolar va fi deschis oficial luni, 10 septembrie, la ora 9.00, la Colegiul „Emil Racoviţă”. „La eveniment voi fi şi eu prezent, urmând ca apoi să vizitez şi alte unităţi de învăţământ din oraş, printre care Colegiul Naţionnal, Colegiul Mihai Eminescu, Colegiul de Artă Octav Băncilă, Colegiul Tehnic IC Ştefănescu şi, nu în ultimul rând, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 şi Creşa nr. 14”, a declarat primarul Mihai Chirica. (E.M.)
Related Articles
Propunerea de înființare a comisiei speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale Iași, respinsă de plenul CLM
16 mai 2015 10:49
Fără apă caldă – SC Termo-Service SA a constatat pe circuitele din CET 1 Tudor Vladimirescu câteva puncte slabe
26 august 2024 12:58
Rezultate foarte bune obținute de elevii ieșeni la prima probă a Bacalaureatului
14 iunie 2015 08:13
Check Also
Close
-
Lansare de carte: Lumea prin ochelarii tăi, autor Costică Ciocan13 martie 2023 12:34